Vara in casa ta!

Stim ca ploua, stim ca vremea este capricioasa, dar, pana la urma, este vara! Asta inseamna calduri de cuptor, aer aproape irespirabil, nevoie de umbra si rezerve de sucuri proaspete si reci...

Stim ca ploua, stim ca vremea este capricioasa, dar, pana la urma, este vara! Asta inseamna calduri de cuptor, aer aproape irespirabil, nevoie de umbra si rezerve de sucuri proaspete si reci...

Vara se insereaza incet-incet in casa ta si imi imaginez ca iti doresti o schimbare in decorarea locuintei tale, care sa se potriveasca perfect cu minunatele zile de iulie...

Tot ceea ce trebuie sa faci este sa urmezi cateva sfaturi simple, care te vor ajuta sa aduci aspectul proaspat al verii in casa ta: adauga sau, dupa caz, indeparteaza si renunta la cateva accesorii, culori si elemente de stil si te vei putea bucura de lunile cu temeperaturi ridicate si in casa ta!

Nu avem toti posibilitatea financiara sa ne mutam vara intr-o cabana, la munte, sau pe malul marii, intr-o vila luxoasa... Dar este la indemana fiecaruia dintre noi sa modificam aspectul locuintei noastre, in asa fel incat sa simtim ca vara ne urmeaza indeaproape chiar si aici.

Nu este nevoie sa incepi sa iti restructurezi toata casa in acest sens! Aceasta schimbare de stil nu inseamna ca va trebui sa arunci mobila veche sau sa modifici toate camerele...

Dar poti pune in aplicare mici schimbari putin costisitoare, care iti pot da chiar sentimentul ca ai plecat de acasa, in vacanta! Iata cateva idei care te pot ajuta:

Schimbare de stil

Indeparteaza toate accesoriile de culoare inchisa, asa cum sunt pernele de decor din catifea, pledurile din lana si chiar fotoliul acela greoi sau bancuta incomoda, din piele.

Nu te speria! Ele vor putea reveni "in peisaj" cand toamna va bate la usa! Acum ai nevoie de cat mai mult spatiu, de aer curat si, mai ales, de lumina si culoare!

Vopseste peretii in culori vesele

Sunt sigura ca nu iti va lua mult timp sa vopsesti holul sau peretii unei camere ceva mai intunecate (mai ales daca este amplasata "pe nord") in culori ceva mai vesele si luminoase, specifice verii. Poti alege orice nuanta dintr-o paleta vasta de culori, care poate include: galben-lamaie, verde deschis sau bleu.

Putina viata in camera ta!...

Renunta la plantele de apartament mari, cu frunze de un verde inchis, care mai sunt si cataratoare pe deasupra sau au multe ramuri... Te vor incurca foarte mult in incapare si nici nu vor crea senzatia de luminozitate. Este timpul sa aduci in living flori proaspete, parfumate, care sa iti umple aerul de miresme placute. Nu-i asa ca deja simti cum vara s-a instalat confortabil in locuinta ta?...

Creeaza accesorii

Incearca sa creezi tu insati o cuvertura pentru scaunele din bucatarie sau din locul de luat masa, in functie de felul in care ti-ai "repartizat" spatiul locuibil. Ai grija sa alegi materiale textile cu imprimeuri florale sau cu fructe, care vor "indulci" aspectul lemnos al pieselor de mobilier si vor conferi un aspect mai proaspat incaperii, in ton cu vremea de afara.


Flori peste tot!

Cu cat mai multe flori in casa, cu atat mai bine! Pune cateva vaze cu flori proaspete in dormitor sau in camera oaspetilor. Lenjeriile de pat colorate, vesele, cu motive de vara (soare, raze, verdeata, fructe, fluturi etc.) sau cu imprimeuri florale reprezinta alegerea ideala pentru acest sezon. Un somn linistit dupa-amiaza si relaxarea este garantata!

Mult alb...

Nimic nu deschide mai mult o camera intunecata decat albul. Adauga aceasta culoare oriunde spatiul si obiectele de mobilier iti permit acest lucru. O cuvertura alba pentru canapea, un pled, perdele vaporoase, de dantela alba, jaluzele albe, un scaun sau o masa pictata - astfel te asiguri ca ii deschizi usa cat mai larg verii!...

Contrastul, cheia succesului!

Lumineaza rafturile de biblioteca mohorate! Vopseste peretele din spatele bibliotecii (si pe cei laterali, daca tot te-ai apucat de treaba!) intr-o culoare varatica si deschisa. Cartile vor iesi in evidenta pe acest fundal contrastant. Ce zici de un verde pal "fata in fata" cu rafturile din lemn maro inchis sau roscat?

O alta sugestie poate fi bleu sau galben-pai, culori care evidentiaza contrastul si accentueaza ideea de nou si vesel. Bineinteles, asigura-te ca nuanta pe care o alegi intra in completa armonie cu celelalte elemente de decor ale camerei respective.



Instantanee ale verii...

Chiar si in timpul unor zile mai ploioase (cum se intampla sa avem in ultima vreme...), poti "asista" linistita la spectacolul verii in casa ta. Si asta printr-un artificiu extrem de simplu: realizeaza mici tablouri inramate ale unor peisaje de vara superbe sau ale unor flori minunat colorate, pe care le asezi pe rafturile bibliotecii, pe birou sau pe o masa. Poti inveseli un hol... trist atarnand pe pereti aceste "obiecte de arta" florale.

Farfurii decorative cu imprimeuri in culori vii

Este si aceasta o idee! Daca vrei sa faci o schimbare in domeniul accesoriilor, atunci poti apela la farfuriile decorative in culori vii, deschise sau cu imprimeuri florale. Daca si suporturile sunt in ton cu acestea, cu atat mai bine!

Daca nu, te poti apuca oricand de pictat, infrumusetand cu pensula lemnul lacuit al respectivelor suporturi. Asaza aceste farfurii pe un bufet sau pe o masa, preferabil in bucatarie sau in living.

"Casual", cuvantul la ordinea zilei...

Intreaga ta locuinta trebuie sa "respire" aceste cuvinte: "casual", lejer, timp liber... In locul pieselor de mobilier tapitate, destul de greoaie si, de regula, inchise la culoare, foloseste mobila de gradina, din rachita impletita, papura, vopsita in alb sau din fier forjat.

Poti aseza peste fotoliile de acest tip mici saltelute buretate sau pernute de decor si vei avea senzatia ca te afli la mare, pe un sezlong confortabil...

Accesorii... transparente si stralucitoare!

Tesaturi "spumoase" pentru fata de masa, transparente sau usor stralucitoare, o perdea "solara" pentru dusul sau cada din camera de baie, un al doilea rand de cuverturi transparente pentru pat si chiar noi fete de perna pentru pernutele decorative inchise la culoare. Permite-ti sa fii capricioasa si foloseste materiale textile care au brodate fire stralucitoare!

Alege tema dominanta a... verii tale!

Alege o tema de vara: flori, fructe, fluturi, apa etc. si decoreaza toate incaperile in functie de aceasta. Munca depusa pentru schimbarea de stil a locuintei tale va fi mult mai usoara si va da roade mai repede daca iti concentrezi atentia asupra unui anumit subiect.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod