The Macallan a lansat o nouă gamă, The Macallan 1824 Series, o gamă la al cărei fundament stau două dintre cele mai importante caracteristici ale brandului: maturarea exclusivă în butoaie de sherry şi culoarea naturală, rezultată doar din interacțiunea distilatului cu lemnul de stejar. Pentru că butoaiele folosite la maturare sunt cel mai important element în obținerea whisky-urilor de cea mai buna calitate, The Macallan cheltuie pe butoaie mai mult decât oricare altă distilerie.
Maturate în cele mai bune butoaie de sherry, cele mai scumpe de altfel din industrie, whisky-urile din gama 1824 Series poartă amprenta The Macallan și caracteristicile definitorii care au făcut ca acest whisky să fie considerat unul dintre cele mai apreciate single malt-uri din lume. Bob Dalgarno, The Macallan Whisky Maker, a creat trei sortimente pe care le-a diferențiat prin identificarea culorii naturale atinse pe parcursul procesului de maturare, proces ce are loc în diferite tipuri de butoaie. Aceste sortimente sunt: Amber, Sienna si Ruby. Numele reflecta culoarea whisky-urilor din gamă și totodată descriu conținutul natural de minerale.
Prin aceasta abordare inovativă, diferențierea wiskyurilor are loc prin identificarea culorilor naturale extrase din butoaiele de sherry, de-a lungul anilor de maturare. Acest criteriu i-a oferit lui Bob Dalgarno șansa de a evalua o largă gamă de butoaie ce pot oferi o paletă mare de culori naturale. Butoaiele alese pentru această gamă oferă un nivel de gradație al culorii de la deschis până la întunecat și, în funcție de lemnul folosit la fabricarea acestora, pot da pe parcursul anilor de maturare arome diferite: de la note ușoare de citrice până la arome bogate de fructe uscate. Pentru whisky-uri de o culoare mai închisă și o aromă mai bogată, gama de butoaie optima pentru aceste caracteristici este mai rară.
Regatul Unit a fost prima piață pe care a apărut exclusiv pentru 6 luni noua gamă, odată cu lansarea The Macallan Gold, sortiment destinat in exclusivitate acestei piete, în toamna lui 2012. În România gama The Macallan 1824 Series cu sortimentle Amber, Sienna si Ruby este disponibila începând cu ianuarie 2014.
Aromele obținute prin maturare, variază în funcție de tipul lemnului și modul în care a fost fabricat acel butoi. Cele mai căutate sunt butoaiele de sherry (butoaie care au fost anterior folosite la păstrarea vinului de Jeres sau sherry).
© Copyright:
Posteaza comentariu