Teo, care e cel mai important ingredient din bucătăria ta?
Untul. Totul e mai bun cu un cubuleț de unt. Uneori, când suntem foarte grăbiți, legumele trase la tigaie în unt sunt salvarea noastră. Untul sub 80% grăsime... nu e unt.
Când ai știut că vei face carieră în domeniul culinar?
Foarte târziu. Am început blogul în 2007, dar a fost multă vreme doar o pasiune. După ce s-a născut Luca și trebuia să mă întorc la muncă în 2010, am decis să îmi dau mie însămi o șansă și să mă dedic 100% blogului.
Care e rețeta din portofoliul tău care se bucură de cel mai mare succes?
Sunt foarte multe care sunt super cunoscute – Tiramisu cu fructe, Tort anti-gravitație, Covrigi fără drojdie, cu doar trei ingrediente, Pancakes Cereal, Hummus cu vinete etc.
Crezi că mâncarea poate schimba lumea?
Nu, dar cred ca a mânca împreună poate schimba lumea, one family at a time. Când mâncăm împreună, dincolo de o masă delicioasă, ne împărțim sufletul, experiențele de peste zi, discutăm, râdem, trăim împreună mai mult decât o experiență culinară.
Ce calități trebuie să aibă o Gospo-Divă?
Conceptul de Gospo-Diva a pornit de la soțul meu, acum mulți ani. L-am vizitat o dată la studio și i-am dus un coș cu bunătăți – zacuscă, pâine de casă, dulceață. „Uite, și frumoasă și gospodină… gospo-divă!” și așa a rămas. Calitățile unei Gospo-Dive? În nebunia vieții de zi cu zi, printre rețete delicioase și curățenie impecabilă, să nu uite de ea însăși.
Când te-ai apucat serios de gătit, ai vrut să-ți impresionezi familia. Cine te-a inspirat în arta culinară, în afară de mama și de bunica ta?
Jamie Oliver. Emisiunea lui era pe TVR 2, într-o vreme în care nu existau atât de multe canale de cooking. M-a fascinat din prima secundă naturalețea lui.
La ce excelezi?
La prăjituri, dulciuri, deserturi, torturi. Cu cât o prăjitură este mai complicată, cu atât mi-e mai drag să o gătesc! Pregătirea rețetelor foarte complicate este o adevărată terapie pentru mine și o recomand tututror. Cu cât ești mai focusat pe rețetă, cu atât problemele din jur dispar!
Cu ce e diferit gătitul în epoca rețelelor sociale față de vremea în care rețetele apăreau pe filele calendarelor de perete?
Totul este diferit. Publicul dictează „ce merge” și „ce nu merge”, ce rețete au succes, care trebuie încercate. Majoritatea își doresc rețete rapide, ingrediente simple. Nu mai avem răbdare de torturi complicate, totul trebuie să se încadreze într-un reel sau un story de 15 secunde.
E greu să te ții de un lifestyle culinar?
Nu sunt cea mai în măsură să răspund. Munca mea înseamnă lifestyle culinar, așa că... trebuie să mă țin de treabă!
În afară de celebra varză a la Cluj, spune-ne alt fel de mâncare specific orașului tău natal.
Papricaș de pui, cu siguranță o rețetă clasică din Ardeal.
Care e trucul de bază pe care l-ai împărtășit celor care vor să calce pe urmele tale în vlogging-ul culinar?
Consecvența și enorm de multă muncă. Fără vacanțe, fără weekend, fără sărbători. Dedicare 100% proiectului tău culinar.
La aniversarea a 10 ani de Lidl, la ce capitol culinar te consideri de nota 10?
La strădanie. Nimeni nu e de 10, dar important e să ne străduim zi de zi să fim cât mai aproape. Dar, totuși, excelez la prăjiturile de casă, nu pot să mint.
Ceea ce ne leagă e tot ce contează, spune sloganul campaniei aniversare Lidl. Pe tine ce te leagă de ceilalți și ce contează pentru tine?
Loialitatea și sinceritatea. Acestea sunt esențiale pentru mine în familie, în relațiile de prietenie și în colaborările work-related. De aceea iubesc colaborarea cu Lidl, pentru că am regăsit aceste valori din 2014 și până acum.
Ce au în plus clătitele tale cu urdă și mărar, a căror rețetă am găsit-o pe Bucătăria Lidl, față de celelalte?
Secretele lui Buni Sia, care e șefa tuturor clătitelor! De la ea am învățat că NU coacem clătite și le umplem apoi, ci le umplem direct în tigaie, pentru că așa sunt mai gustoase, când urda se topește puțin!
Alături de Chef Florin Dumitrescu și de Andrei Aradits, ai fost în caravana Bucătăria Lidl în mai multe orașe din țară. Ce ai învățat de la Chef Florin? Dar de la Andrei?
Caravana Lidl a fost o experiență foarte faină! De la Florin am învățat un dressing genial pentru salata cu roșii uscate și de la Andrei am învățat să râd... chiar dacă sunt obosită și nu am chef.
Poți să fii „Bucătar după Ureche” dacă nu ești un as în ale gastronomiei?
Poți! Sunt atât de multe surse de inspirație, rețete, ingrediente, roboți de bucătărie și ustensile, că nu ai cum să dai greș în 2021, indiferent cât de novice ești în bucătărie.
De când folosești ingrediente de la Lidl în rețetele tale?
De la bun început! De cand a intrat Lidl pe piața din România am fost și am rămas fana nr. 1 și e ușor de verificat pe blog. Am recomandat și recomand cu drag.
Cum își poate păstra silueta cineva care trebuie să guste tot ce prepară?
Pentru că a gusta... nu înseamnă a te satura. Moderația este cheia în absolut tot, mai ales în cooking.
Care ar fi meniul tău într-o zi perfectă?
O cafea cu lapte și scortișoară la micul dejun, lângă un terci de ovăz. Paste carbonara la prânz și o salată cu brânză de capră la cină. Nu m-aș plictisi niciodată de meniul acesta!
Gospo-Divele nu prea sunt întrebate asta: pui murături pentru la iarnă?
Sigur că da! Este un fel de regulă nescrisă a Gospo-Divelor! De la zacuscă cu vinete și până la rețetele mele de bază: gogoșari în oțet, castraveți în saramură și dulceața mea emblematică, de mango cu ananas.
Posteaza comentariu