Nu prea vorbim, întotdeauna între noi au fost puţine cuvinte, dar am ştiut mereu că ţine la mine. Nu cred că a spus vreodată ”te iubesc” cuiva. Îi e teamă de propriile emoţii, dar l-am văzut plângând. În armată îmi aducea ţigări şi îmi punea pile ca să vin acasă în permisie. M-a ajutat cu ce a putut, deşi aş fi vrut s-o facă mai mult. A fost un om care a muncit din greu, şi-a crescut copiii în cultul dreptăţii şi a respectului pentru efort.
A vrut mereu să se retragă undeva la ţară, dar nu a reuşit pentru că-i place, nu-i aşa, să ofere. E tatăl meu, un bărbat puternic pe care l-am respecat întotdeauna.
Posteaza comentariu