Sfaturi pentru o viaţă organizată

Concediul a trecut, copiii au început şcoala şi grădiniţă, deci numărul lucrurilor pe care le ai de făcut zilnic este în continuă creştere. Nu îţi permiţi să fii dezorganizată!
Concediul a trecut, copiii au început şcoala şi grădiniţa, deci numărul lucrurilor pe care le ai de făcut zilnic este în continuă creştere. Nu îţi permiţi să fii dezorganizată!  
 

 Îţi prezentăm câteva reguli esenţiale pentru o viaţă organizată:  
     

 Trei cele mai importante lucruri

 
 Scrie-ţi în agendă sau concepe-ţi o listă mentală cu cele mai importante trei lucruri pe care le ai de făcut în ziua respectivă. După ce le-ai stabilit pe acestea, toate celelalte se aşază de la sine, în ordinea importanţei.

 

 O singură agendă

 
 Listele şi agendele sunt extrem de importante dacă vrei să te organizezi cât mai bine. Dar una dintre cele mai mari greşeli este folosirea mai multor agende, carneţele, foiţe sau folosirea haotică a agendelor electronice, telefoanelor, programelor de organizare online etc.

Alege varianta cea mai potrivită pentru tine şi ai grijă să îţi notezi cele mai importante lucruri într-un singur loc. De preferat este o agendă sau un carneţel, pe care să-l ai întotdeauna cu tine.
     

 Fiecare lucru la locul lui

 
 Poţi economisi mult timp şi energie stabilind câte un loc pentru fiecare lucru. Pune obiectele pe care le foloseşti cel mai des în rafturi sau în zone uşor accesibile.
 

 

 Păstrează!

 
 Pentru ca ordinea să se păstreze, pune fiecare lucru la locul lui imediat după ce l-ai folosit. De fapt, dezordinea şi dezorganizarea îşi au originea în obiceiul de a lasă lucrurile la întâmplare, cu gândul că "fac mai târziu". Prin urmare, pune fiecare obiect la loc după ce l-ai folosit.
   

 Eliberează!

   
 Atât la birou, cât şi acasă, ne înconjurăm de o multitudine de obiecte inutile. Găseşte-ţi timp pentru a te elibera de tot ceea ce îţi încarcă spaţiul.
Iar dacă îţi este greu să arunci lucruri, donează-le.
Astfel îţi va fi mai uşor să te despărţi de obiectele de care te-ai ataşat (chiar dacă îţi sunt inutile).
   

 Foloseşte alarmele şi elementele vizuale

 
 Dacă nu stai prea bine cu memoria, post it-urile sau alarmele telefoanelor sunt foarte utile. Alege bileţele colorate pe care să le lipeşti în zona de lucru la birou sau pe frigider şi în zone pe care le frecventezi des când te afli acasă. De asemenea, foloseşte reminder-ul, o "unealtă" utilă de care dispune aproape orice tip de telefon mobil.

 

 Deleagă

 
 Trebuie să ai încredere în tine, dar şi în cei din jur, când vine vorba de realizarea unor obiective. Când simţi că duci o luptă permanentă cu timpul, o idee bună este să împarţi responsabilităţile cu colegii, apropiaţii, rudele.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă