Un an nou, cu bucurii, provocari, impliniri si, nu in ultimul rand, schimbari. In astfel de momente, ne simtim mai proaspeti, mai inspirati, mai increzatori in propriile forte si pregatiti pentru schimbari pozitive. Acesta este un moment excelent pentru a face lucrurile altfel decat in mod obisnuit. Pregateste-te sa devii mai organizata, asigurandu-ti in acest fel un spatiu de locuit intim si placut.
Organizeaza-te!
Aceasta prima rezolutie de Anul Nou este minunata, deoarece, chiar daca nu vei reusi sa le duci la indeplinire pe toate celelalte aflate pe lista, o mai buna organizare te va ajuta sa simti ca ai facut, totusi, progrese. In plus, de o buna organizare te vei putea bucura pe tot parcursul anului.
Fa ordine in dulapuri, in corpurile suspendate din bucatarie, in rafturile si sertarele bibliotecii, in garaj. Organizeaza-ti spatiul din incaperi astfel incat sa ai loc suficient pentru lucrurile pe care este necesar sa le faci zilnic sau saptamanal, cum ar fi gatitul, citirea corespondentei sau a revistelor preferate, aranjarea facturilor etc.
Mai departe, gaseste loc pentru lucrurile pe care ti-ar face placere sa le faci, cum ar fi sa pictezi, sa realizezi manual diferite obiecte, sa crosetezi sau, de ce nu, sa te specializezi in domeniul gastronomic. Ai grija ca toate solutiile propuse sa se incadreze in bugetul bine stabilit anterior - fie el mare sau mic... In acest fel, spatiul va lucra in favoarea ta.
Alege-ti stilul
Pentru a-ti gasi propriul stil, este nevoie, uneori, de documentare. Astfel, culege idei si studiaza revistele de profil, care ofera si prezentari de case (chiar si ale unor designeri), emisiunile de televiziune, cartile si site-urile web cu specific.
Pregateste colaje din fotografii, diferite mici decoratiuni, joaca-te cu nuantele si mostrele de culoare si ia notite "mentale" ale lucrurilor care te atrag, de la modelele vaselor din portelan pana la cele ale covoarelor, precum si aranjamentele florale.
Pastreaza-ti toate aceste idei intr-o agenda sau un caiet. Apoi, atunci cand vei fi pregatita pentru decorarea locuintei, vei avea la indemana o sumedenie de indicii si sugestii ale lucrurilor pe care le vrei cu adevarat.
Inconjoara-te de obiectele care iti plac
Atunci cand incepi sa faci cumparaturi pentru decorarea spatiului de locuit, fie ca este vorba despre o piesa de mobilier de dimensiuni foarte mari sau despre un mic element decorativ, achizitioneaza doar lucruri care iti plac foarte mult. Gandeste-te ca acestea sunt obiecte alaturi de care vei trai, probabil, o buna bucata de timp si este preferabil sa ai aproape ceea ce iti face placere, pentru un trai linistit si in deplina armonie.
Aceasta rezolutie se refera atat la culori, texturi, puncte focale, precum si la obiectele de colectie. Decizia de a avea draperii grele, pereti varuiti in culori vii sau un fundal subtil, oglinzi impresionante sau portelanuri pretentioase, iti va apartine in totalitate. Mai mult decat sigur, te vei simti mai bine avand in casa cateva obiecte minunate, care inseamna ceva pentru tine, decat lucruri cumparate la intamplare, care nu se "asorteaza" cu absolut nimic...
Cumparaturi... intelepte
De cele mai multe ori, un spatiu gol este mai bun decat unul aglomerat cu obiecte alese la nimereala, fie ele decorative sau de mobilier. Nu ceda impulsului de moment si opteaza pentru lucrurile care te incanta sincer.
In caz contrar, vei avea remuscari si mai tarziu iti vei da seama ca nu trebuia sa te lasi prada ispitei... In plus, aceste obiecte alese gresit vor disparea la prima curatenie generala, pe cand cele pe care le-ai dorit foarte mult vor fi pretuite in permanenta.
Economiseste-ti banii pentru lucrurile dorite si vei vedea ca rabdarea iti va fi rasplatita din plin. Opteaza intotdeauna pentru calitate, stil si functionalitate.
Recicleaza si apreciaza ceea ce ai
In loc sa iti fixezi un buget limitat pentru a-ti decora noua sau vechea locuinta, prefera sa iti folosesti creativitatea, care te va ajuta sa gasesti cele mai bune si mai putin costisitoare solutii in acest scop. In plus, in acest fel vei invata sa apreciezi la adevarata valoare toate elementele care iti compun locuinta.
Investeste cu intelepciune si "vaneaza" chilipirurile care se vor transforma in adevarate comori pentru spatiul tau de locuit, o data ce iti vei pune in functiune imaginatia. De asemenea, nu stramba nasul atunci cand vine vorba despre mobilierul deja folosit. In definitiv, piesele de acest tip pot deveni antichitati de valoare, daca mai ai rabdare cu ele cativa ani... Un strat de vopsea noua sau un finisaj atent te ajuta sa refolosesti obiecte pe care le credeai definitiv pierdute.
Tine cont de toate aceste sfaturi pentru a te putea bucura de un an mai bun si mai plin de culoare in propria casa!
© Copyright:
Schimbari... decorative la inceput de an
Un an nou, cu bucurii, provocari, impliniri si, nu in ultimul rand, schimbari. Pregateste-te sa devii mai organizata, asigurandu-ti in acest fel un spatiu de locuit intim si placut.
De Alina Bleaja
Posteaza comentariu