Ritualuri la cina

Masa de seara ar putea fi singurul moment al zilei in care intreaga familie se afla impreuna. Poate fi o adevarata problema sa concurezi cu televizorul si alte forme de destindere...

Masa de seara ar putea fi singurul moment al zilei in care intreaga familie se afla impreuna. Poate fi o adevarata problema sa concurezi cu televizorul si alte forme de destindere, dar cand parintii si copiii nu isi fac timp sa discute cu adevarat, se pierde o legatura vitala.

O modalitate excelenta de a afla ce a mai facut sau simtit restul familiei este gasirea unor cai de a face masa mai distractiva.

Poti privi cina ca pe un rastimp special si placut in care pui bazele si consolidezi valorile dupa care ai vrea sa traiasca mai departe copiii tai. Iata cateva idei de asemenea activitati:



Diferite articole pentru decorarea mesei. Poti crea o atmosfera festiva pentru cina rugandu-i pe cei mici sa realizeze diverse cartonase personalizate pentru masa, pentru fiecare membru al familiei, cu imagini ce reprezinta tema zilei.

Sau ar putea pur si simplu sa aseze pe masa diferite jucarii mici, amintiri din excursii sau orice obiecte care pot reprezenta un ornament deosebit. Oricare dintre aceste mici decoratiuni poate stimula inceperea conversatiei.

Cosuletul inspiratiei. Intr-un cosulet, oricare membru al familiei poate pune, in orice moment al zilei, o taietura din ziar sau un biletel in legatura cu un eveniment, personal sau nu (de exemplu, "Monica a castigat concursul literar la scoala"). La cina, se ia la intamplare un bilet, pentru un nou subiect de discutie. Poti stabili si regula conform careia persoana care a pus biletul sa fie cel/cea care incepe conversatia.





Tema de gandire. Pe rand, fiecare membru al familiei spune ceva semnificativ inainte sa incepeti sa mancati. De exemplu, multumiti cu randul persoanei care a gatit sau cere-le copiilor sa se gandeasca in timpul zilei la un fel de a deschide conversatia la cina. Spre exemplu, unul dintre prichindei ar putea recita cu intonatie sau mama ar putea citi cateva versuri la inceputul mesei. Apoi, toata lumea poate incerca sa ghiceasca posibilele sensuri ale versurilor.

"Devorarea" unui dictionar. In fiecare seara, invatati un nou cuvant. De gasirea acestuia se pot ocupa adultii sau toata lumea. Cea mai simpla metoda este de a avea la masa un dictionar care va fi deschis la intamplare de fiecare comesean. Persoana care a deschis dictionarul citeste cuvantul si definitia acestuia. Apoi fiecare persoana de la masa foloseste cuvantul intr-o fraza, oricat de trasnita ar fi aceasta - mai mult ca sigur ca se va rade copios!

Scoate in evidenta aspectele pozitive. In loc ca fiecare dintre voi sa-si "mormaie" nemultumirile, invata-ti familia sa se concentreze asupra partilor bune ale vietii. Intr-o seara de la sfarsitul saptamanii, la inceputul cinei, fiecare raspunde la intrebarea "Ce anume te-a facut fericit/multumit saptamana aceasta?" sau "Pentru ce anume esti recunoscator ca s-a intamplat saptamana aceasta?".

Cititi in timpul mesei. Alege o carte adecvata varstei copiilor si citeste-le cu voce tare un capitol pe seara, in timpul mesei. Poti institui o regula ferma, potrivit careia, indiferent de cat de "prinsi" sunt toti de poveste, sa cititi doar un capitol pe seara.
Sau poti aduna intreaga familie in jurul tau, pentru un nou capitol, dupa ce ati terminat treburile casei, iar cei mici si-au facut temele. Daca ai copii de varste mai mari, care stiu deja sa citeasca, le poti lasa lor aceasta "raspundere" a povestilor de seara...



Explorarea domeniului culinar. Initiaza-ti membrii familiei in diferite bucatarii. De exemplu, cumpara mai multe tipuri de fructe relativ asemanatoare - pepene verde, pepene galben, cantalup, avocado. Invata-i pe cei mici numele fructelor si discutati apoi despre diferentele de textura, culoare, gust sau miros. La fel se poate proceda cu branzeturile - cascavalul, branza elvetiana, branza de vaca, de oaie, urda etc. Daca le face placere, micutii pot cauta si pe Internet informatii in legatura cu originile unui tip de mancare sau cu modul in care poate fi preparata.

Mancaruri neobisnuite. Ia in calcul si varianta de a petrece, periodic, o seara cu o "cina neobisnuita". Cere si implicarea copiilor. Daca au 10 ani sau mai mult, lasa-i sa isi alcatuiasca singuri meniul. Isi pot alege ingredientele cand mergeti la cumparaturi, pot fi ei cei care "gatesc", servesc masa si strang dupa aceea. Tu trebuie sa le cumperi cele necesare si sa ii ajuti cand au nevoie.

Va fi foarte amuzant, mai ales ca prichindeii sunt deosebit de inventivi. Este posibil ca, la final, unele mancaruri sa nu fie neaparat comestibile, dar vor arata, cu siguranta, foarte apetisant si... colorat!

Cunoasterea mancarurilor. Invata-i pe cei mici sa stie ce mananca, fie ca este vorba de mancare congelata, gatita sau fast-food.
Spune-le de unde provine mancarea - creste in copac, era un animal, a fost initial congelata inainte de a fi dusa la magazin, a fost conservata sau ambalata in alt fel?

Daca nu stie nimeni raspunsul exact, puteti consulta impreuna o enciclopedie sau diverse pagini de Internet. Spre exemplu, daca veti cauta cuvantul "banana", veti afla ca bananierul creste pana la inaltimea de 10 metri, ca exista si banane mici si rosii si ca nervurile frunzelor acestui copac sunt folosite, printre altele, la constructia acoperisurilor caselor.



Glume si iar glume... Poti "decreta" instituirea unui moment de spus glume in fiecare seara. Parintii ii pot ajuta pe copiii de varste mai mici sa caute unele inspirate. Bibliotecile si librariile au diverse carti de umor la care pot apela micutii.

Intrebari de cultura generala. Selecteaza intrebari din jocuri de cultura generala, de la scoala si de pe Internet. Intocmeste cartonase cu acestea, pe care le introduci apoi intr-o cutie asezata pe masa. In fiecare seara, la inceputul cinei, mama, tata sau unul dintre copii alege un cartonas cu o intrebare. Se poate discuta pe marginea subiectului. Daca nu stie nimeni raspunsul, citeste-l de pe cartonas.

Mici... "prostioare". In fiecare zi din saptamana, alege un membru al familiei care, in secret, va trebui sa planuiasca o gluma sau o sotie la cina. Persoana in cauza trebuie sa fie serioasa tot timpul, astfel incat sa nu se afle cine este strengarul. Prostioarele pot fi diferite, de la a-si face mustati false, pana la a-si agata o manusa de bucatarie de ureche sau a spune o istorioara absolut imposibil de crezut.




Mancare buna, conversatie placuta si multa buna dispozitie: acestea sunt (sau ar trebui sa fie) ingredientele unei cine de familie. Daca orarele de lucru incarcate fac dificila adunarea intregii familii la masa, gandeste-te la beneficiile pe care vi le aduce tuturor timpul petrecut impreuna, deoarece mesele in familie inseamna mult mai mult decat o simpla cina.

Cu cat prichindeii si adolescentii iau mai des cina cu familiile lor, cu atat mai putin vor fi predispusi sa cedeze tentatiilor si proastelor obiceiuri, cum ar fi sa fumeze, sa consume alcool sau sa se drogheze. Copiii si adolescentii care iau masa si discuta cu familiile lor:

sunt de doua ori mai putin predispusi la viciile mentionate mai sus decat ceilalti tineri;
sunt de doua ori mai putin predispusi sa isi faca prieteni printre cei de varsta lor care fac abuz de substante interzise;
sunt mai putin tensionati sau stresati acasa;
isi fac parintii mandri de ei intr-un procentaj mai mare;
au mai multe sanse sa ia note mari la scoala;
au mai multe sanse sa fie multumiti si sa isi stabileasca relatii adecvate cu cei din jur;
au obiceiuri alimentare mai sanatoase;
sunt mai putin predispusi la idei de suicid.