Poveste adevărată: "Crăciunul, un stres când îl petrec cu soacra"

"Crăciunul se petrece în familie". Asta e replica pe care o aud de cinci ani de când sunt căsătorită, de la soacra mea. Nu e dispusă nici măcar să facă concesia ca un an să-l petrecem cu familia mea, iar celălalt cu familia soţului. Nu, ea este practic capul acelei familii în care soţul meu a fost întotdeauna favoritul dintre cei trei copii, iar un Crăciun fără bijuteria familiei este de neconceput pentru soacra mea.

E drept că se şi străduieşte de fiecare dată să facă din Crăciun un adevărat eveniment: cu mâncare multă, băutură, colinde, tradiţii şi tot felul de lucruri care te fac să te simţi bine. Însă după cinci astfel de "evenimente” începi să mai simţi nevoia de alternanţă.

În primul an, după ce ne-am căsătorit, a fost o feerie. Bucovina, zona din care provine soţul meu, este minunată iarna. Iar sărbătorile acolo sunt într-adevăr frumoase. Am fost fericiţi, ne-am simţit bine, ne-am întors în Bucureşti după două săptămâni ca în basme.

În al doilea an i-am luat acolo şi pe părinţii mei. Eu sunt singurul lor copil, iar sărbătorile noastre în familie nu au fost niciodată aşa un eveniment. Mama e o bună bucătărească, dar la noi în familie ne ghidăm mai degrabă după dictonul mănânc ca să trăiesc, nu invers. Şi cel de-al doilea an a fost frumos, pentru că eram împreună cu ambele familii şi toată lumea s-a simţit bine. Totuşi, tata a avut ceva neplăceri de la bilă, după mesele îmbelşugate din Bucovina şi în al treilea an a refuzat politicos invitaţia de Crăciun de la cuscra.

Am mers, din nou, singuri la soacră. Deja pentru mine începea să fie prea mult, dar nu voiam să avem discuţii. În fond nu ne vedeam aşa de des peste an, deci o dată de două ori în an puteam să o suport pe mama soacră. Ea nu e o femeie rău intenţionată, doar că nu ne potrivim în prea multe privinţe.
Din al patrulea an deja am început să pun problema, subtil, în familia mea mică.

I-am cerut lui Costi, soţul meu, să mergem şi noi într-o excursie de sfârşit de an undeva în străinătate. Iniţial a spus că ar fi o idee bună, dar când mama lui a aflat de intenţie s-a făcut foc şi pară. Costi a cedat în faţa ei şi din nou ne-am pomenit la masa soacrei de Crăciun şi Anul nou.

Anul trecut am făcut o aroganţă şi am cumpărat pe ascuns o excursie în Austria, la ski. Ar fi trebuit să plecăm după 20 decembrie şi să ne mai întoarcem după Revelion. Costi era bucuros de surpriză, şi-a anunţat mama din timp, i-a explicat că ... am câştigat excursia şi că vrem să profităm de ea. Şi ce credeţi, că am apucat să văd zăpada din Austria? Nu. Pentru că soacra mea s-a îmbolnăvit  subit, şi a venit cu tot cu socru în Bucureşti, la spital.

Costin a fost, fireşte, foarte îngrijorat. Toţi am fost de fapt, până când medicul ne-a spus că lucrurile nu sunt deloc grave, că e vârsta şi tesiunea, şi un soi de avertisment pe care doamna ar trebui să-l ia în serios, să nu mai abuzeze de grăsimi.

A externat-o, şi apoi s-a declanşat calvarul. Soacra s-a instalat pentru sărbători la noi acasă, a început să gătească şi să invite restul familiei (cumnaţii şi câţiva verişori ai lui Costi) aşa că cel de-al cincilea an de căsnicie a coincis şi cu primul Crăciun făcut în casa noastră. Slavă Domnului că aveam patru camere, altfel cred că îngroşam rândurile astenicilor de sărbători.

Anul ăsta mi-aş dori să putem vedea şi noi alte feţe de sărbători. Alte locuri. Alte obiceiuri. Nici Costin nu ştie cum să pună problema. A încercat voalat la ultima discuţie telefonică să-i spună mamei lui că ne-am dori să nu venim de sărbători „acasă”. Soacra mea a apelat la coarda lui sensibilă, a început să spună că dacă acestea vor fi ultimele ei sărbători, că are o vârstă şi nu se simte prea bine, şi ar vrea să ne aibă pe toţi în jurul ei. Costin a cedat. Ne aşteaptă un nou Crăciun în familie!

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.