Poveste adevărată: "Crăciunul, un stres când îl petrec cu soacra"

Crăciunul se petrece în familie. Asta e replica pe care o aud de cinci ani de când sunt căsătorită, de la soacra mea. Nu e dispusă nici măcar să facă concesia ca un an să-l petrecem cu familia mea, iar celălalt cu familia soţului.
"Crăciunul se petrece în familie". Asta e replica pe care o aud de cinci ani de când sunt căsătorită, de la soacra mea. Nu e dispusă nici măcar să facă concesia ca un an să-l petrecem cu familia mea, iar celălalt cu familia soţului. Nu, ea este practic capul acelei familii în care soţul meu a fost întotdeauna favoritul dintre cei trei copii, iar un Crăciun fără bijuteria familiei este de neconceput pentru soacra mea.

E drept că se şi străduieşte de fiecare dată să facă din Crăciun un adevărat eveniment: cu mâncare multă, băutură, colinde, tradiţii şi tot felul de lucruri care te fac să te simţi bine. Însă după cinci astfel de "evenimente” începi să mai simţi nevoia de alternanţă.

În primul an, după ce ne-am căsătorit, a fost o feerie. Bucovina, zona din care provine soţul meu, este minunată iarna. Iar sărbătorile acolo sunt într-adevăr frumoase.
Am fost fericiţi, ne-am simţit bine, ne-am întors în Bucureşti după două săptămâni ca în basme.


În al doilea an i-am luat acolo şi pe părinţii mei. Eu sunt singurul lor copil, iar sărbătorile noastre în familie nu au fost niciodată aşa un eveniment. Mama e o bună bucătărească, dar la noi în familie ne ghidăm mai degrabă după dictonul mănânc ca să trăiesc, nu invers. Şi cel de-al doilea an a fost frumos, pentru că eram împreună cu ambele familii şi toată lumea s-a simţit bine. Totuşi, tata a avut ceva neplăceri de la bilă, după mesele îmbelşugate din Bucovina şi în al treilea an a refuzat politicos invitaţia de Crăciun de la cuscra.

Am mers, din nou, singuri la soacră. Deja pentru mine începea să fie prea mult, dar nu voiam să avem discuţii. În fond nu ne vedeam aşa de des peste an, deci o dată de două ori în an puteam să o suport pe mama soacră.
Ea nu e o femeie rău intenţionată, doar că nu ne potrivim în prea multe privinţe.
Din al patrulea an deja am început să pun problema, subtil, în familia mea mică. I-am cerut lui Costi, soţul meu, să mergem şi noi într-o excursie de sfârşit de an undeva în străinătate. Iniţial a spus că ar fi o idee bună, dar când mama lui a aflat de intenţie s-a făcut foc şi pară. Costi a cedat în faţa ei şi din nou ne-am pomenit la masa soacrei de Crăciun şi Anul nou.

Anul trecut am făcut o aroganţă şi am cumpărat pe ascuns o excursie în Austria, la ski. Ar fi trebuit să plecăm după 20 decembrie şi să ne mai întoarcem după Revelion. Costi era bucuros de surpriză, şi-a anunţat mama din timp, i-a explicat că ... am câştigat excursia şi că vrem să profităm de ea. Şi ce credeţi, că am apucat să văd zăpada din Austria? Nu. Pentru că soacra mea s-a îmbolnăvit  subit, şi a venit cu tot cu socru în Bucureşti, la spital.


Costin a fost, fireşte, foarte îngrijorat. Toţi am fost de fapt, până când medicul ne-a spus că lucrurile nu sunt deloc grave, că e vârsta şi tesiunea, şi un soi de avertisment pe care doamna ar trebui să-l ia în serios, să nu mai abuzeze de grăsimi. A externat-o, şi apoi s-a declanşat calvarul. Soacra s-a instalat pentru sărbători la noi acasă, a început să gătească şi să invite restul familiei (cumnaţii şi câţiva verişori ai lui Costi) aşa că cel de-al cincilea an de căsnicie a coincis şi cu primul Crăciun făcut în casa noastră. Slavă Domnului că aveam patru camere, altfel cred că îngroşam rândurile astenicilor de sărbători.

Anul ăsta mi-aş dori să putem vedea şi noi alte feţe de sărbători. Alte locuri. Alte obiceiuri. Nici Costin nu ştie cum să pună problema. A încercat voalat la ultima discuţie telefonică să-i spună mamei lui că ne-am dori să nu venim de sărbători „acasă”.
Soacra mea a apelat la coarda lui sensibilă, a început să spună că dacă acestea vor fi ultimele ei sărbători, că are o vârstă şi nu se simte prea bine, şi ar vrea să ne aibă pe toţi în jurul ei. Costin a cedat. Ne aşteaptă un nou Crăciun în familie!

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Comentarii (21)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dana pe 16 Oct 2014, 04:08
    comentariu

    draga mea,dar eu te invidiez,pe cuvant,....ce n-as da si eu s afiu invitata macar o data la masa de Craciun de catre soacra,....nu o sa s eintample niciodata,..in schimb sotul meu o invita la noi in fiecrae An,eu nu am invitat-o oentru ca este ca un strain pentru mine,...si cand viene este foarte aroganta si ma face sa ma simt prost in casa mea,..eu nu stiu cum s afac sa nu o mai chem la mine,..in timpul anului este absenta ,nu da odata telefon s aintrebe ce face nepoata sau sa o tina la ea o ora,..pentru ca sta in acelasi cartier cu noi,..mi-e greata de ea si vreau s anu o mai vad....

    0
    0

  • andra pe 24 Nov 2012, 01:05
    soacra, bat-o vina...

    dragele mele, si eu am avut o relatie de cativa ani buni in care am suferit din cauza soacrei si a minunatului ei fiu, care nu se putea dezlipi de fusta ei... asta desi amandoi suntem trecuti binisor de 30 de ani iar EA este o intelectuala... "nu stii cat de mult am suferit cand te-am adus pe lume si ce greu te-am crescut???"... si evident santajul functiona de fiecare data.. sau: "te certi cu mine pt asta?" (asta fiind eu, evident..) obosisem fizic si psihic si ma apuca tremuratul de cate ori venea in vizita pe motiv ca se plictiseste acasa, (desi are barbat si fata acasa in alt oras), dar fiind la pensie... muta mobila din casa dupa gustul ei si fara sa intrebe, scotea hainele din sifonier si le aseza ea din nou cum vroia, ne aducea lenjerii de pat si haine pentru el de la second desi nu sunt deloc saraci, spala pe jos cu acelasi burete cu care spala si vasele de-mi era sila sa mananc si trebuia sa dezinfectez tot dupa ce pleca ea, pleca cu diverse lucruri din casa incepanad cu foile de dafin, paharul, tigaia sau mai stiu eu ce altceva ii placea ei... la inceput trebuia sa plecam toti 4 in excursie, noi 2 si parintii si lui si am dormit si toti 4 in camera, ca de.. trebuia sa facem economie.. asta pana intr-o zi in care m-am "obraznicit" si mi-am luat o camera singura, el ramanand sa doarma cu parintii lui... ea statea mereu in masina in fata, ca i se facea rau (pe dracu) iar eu in spate cu tatal lui... mai tot timpul aveam musafiri, rude sau prieteni de-ai lor de familie, mai ceva ca la hotel... multe certuri si multe, multe altele de care nu vreau sa-mi amintesc... da, din cauza fostei soacre simt ca m-am inrait, parca nu mai sunt eu, fata vesela si buna care am fost odata... uneori imi venea s-o bat, sa matur cu ea pe jos, cu greu m-am abtinut... acum sunt singura si am un stres legat de soacre, nu stiu cum ar trebui sa ma port si sa fac sa fie bine data viitoare cand va mai exista un el... si fostul tot singur este, scumpa lui mamica a alungat toate femeile din viata lui... niciuna nu este destul de buna pentru fiul ei sau demna de familia lor... sunt convinsa ca nu toate soacrele sunt la fel, dar totusi... am sperat ca in timp sa renunte, sa ne lase in pace, dar n-a fost asa... timp pierdut aiurea, stres, nervi, traume.. si de ce toate astea? da, din cauza SOACREI... un lucru e cert: EU PRIN ASA CEVA NU MAI TREC...

    2
    0

  • Mara pe 22 Nov 2012, 20:59
    prostia femeilor

    pepy,zici ca de sarbatori mergi doar la parintii tai,da? pui atat de simplist problema,incat imi imaginez ca nu ai pic de inteligenta,dar si un barbat tampitel! cat despre oamenii aceia care-ti sunt parinti, am a le spune ca nu au stiut sa-si creasca fata-o egoista,inculta si rea! rusine !nu aceasta este conduita intr-o familie! dar la nivelul tau,al familiei tale,nu-i de mirare!

    2
    0

  • Maria pe 21 Nov 2012, 18:13
    am uitat

    am uitat sa mentionez ca pe langa sfintele sarbatori soacra mea e prezenta la mine si in fiecare sambata, asa incat am ajuns sa nu ma mai pot bucura daca se intampla un miracol si lipseste intr-o sambata; i-am si spus la un moment dat ca intrece masura si replica a fost ca orice as face eu ea tot va veni, si a venit in continuare...

    2
    0

  • maria pe 21 Nov 2012, 18:09
    am si eu acceasi problema

    acesta va fi al 14 lea Craciun petrecut cu soacra; si nu la ea acasa ci la mine, unde pur si simplu vine fara sa intrebe si ramane pana dupa sarbatori, si n-o pot da afara, nu? Exact acelasi lucru se intampla si cu ocazia sarbatorilor de Paste. Pacat, eu nu stiu ele nu se gandesc ca fac rau propriului lor copil???? Sper sa-mi tina Dumnezeu mintile sa nu fac asa ceva niciodata.

    1
    0

  • moni pe 21 Nov 2012, 17:45
    :)

    te inteleg perfect. eu in fiecare sambata la soacra deja cu o ora inainte sa plecam in creste tensiunea, sunt agitata, nervoasa...

    1
    0

  • Ileana pe 21 Nov 2012, 15:23
    iubirea inseamna libertate

    e bine ca mama soacra sa invete iubirea adevarata; ceea ce "ofera" ea e o iubire conditionata, santaj sentimental....manifesta CONTROL si nu da dovada de iubire. ar fi frumos sa nu le impuna nimic, sa le respecte hotararile si sa ii lasa sa vina la ea din propria lor dorinta, din propria lor placere si atunci cand vor vrea. Iubire e atunci cand respecti libertatea celuilalt de a lua propriile decizii, inclusiv cand e vorba de propriul copil....sau mai ales atunci ....pentru ca, la randul sau, sa transmita copiilor lui faptul ca iubirea nu inseamna control, nu conditioneaza; ca au incredere in ei, in propriile decizii...chiar daca uneori nu sunt in totalitate de acord cu ele (reprezinta propriile lor lectii de viata). am invatat acestea cu greu, cu suferinta uneori..... , dar sunt valabile inclusiv cu propriul meu copil, cel care imi da cele mai ferme lectii de viata, si frumoase ...desi e abia la scoala primara :) va doresc multa rabdare, iar cu iubire, delicatete si rugaciune veti gasi calea cea mai potrivita propriei familii.

    3
    0

  • norrnou pe 22 Dec 2011, 14:26
    discuta cu sotul tau

    In astfel de situatii "cheia" este la sotul tau.Discuta cu el si fiti fermi amandoi.Si eu am o socra dar ma inteleg bine cu ea.Am avut si noi pareri diferite- dar am incercat totdeauna sa facem si compromisuri.Incearca sa o implici in viata voastra, fa-o sa se simta utila, si se vor schimba lucrurile.Ex: roaga-o sa-ti trimita inainte de sarbatori ceva gatit cum doar ea stie - pt ca de Craciun vei avea musafiri anuntati.Veti merge la ea citeva zile DUPA Craciun.

    0
    0

  • elena pe 18 Dec 2011, 14:44
    raspuns pentru Crina

    Fiecare caz are particularitatea lui. Mai depinde si cum iti inveti sotul, daca este posesiv si autoritar nu poti sa cazi la pace.Sunt unii baieti foarte legati de mame,,,Intelepciune mai multa ne trebuie noua soacrelor, sa lasam lejeritate tinerilor sa ne treaca pragul de placere nu impus. Sunt soacra am ginere , ne vedem destul de rar sunt in UK. de multi ani si asa ca ma multumesc cu putin. Sanatate sa fie oriunde vom petrece sarbatorile. La multi ani!

    0
    0

  • mita pe 14 Dec 2011, 11:12
    raspuns pt. d-na Crina

    doamna crina va multumesc pt. mesaj-stiu ca va deranjeaza comentariul meu despre soacra dar nu am spus- o la general-si eu sint mama de baiat si voi ajunge soacra insa tot ca-mi doresc e sa-mi ajute d-zeu sa-mi pastrez luciditatea astfel incit sa nu sufoc o relatie reusita dealtfel cu faze de genul ca daca nu veniti la mine simbata nu ma mai vedeti niciodatain conditiile in care noi avem planificat altceva.Asta este unul din exemplele multe cu care soacra mea imi distruge sufletul pt ca nu ma duc cu placere si nici sotului nu-i pot strica relatia cu ea -e mama lui nu?Si inca ceva- in leg cu ajutatul citeodata te lipsesti de ajutor mai ales cind iti iese pe urechi la prima discutie si cind te stie tot neamul ca ce te-a mai ajutat ea si cum munceste ea numai pt noi . Cine nu ma crede sa ridice mana sus. Va pup dulce

    1
    0

  • carmen pe 13 Dec 2011, 19:46
    ...cand soacra nu are o limita

    Ionela, te felicit pentru rabdarea ta.Soacra ta, ar cam trebui sa inteleaga ca a intrecut masura! Si eu sunt soacra si ma bucur cand copii vin pe la mine, dar nu as abuza niciodata....A tine la cineva in seamna sa-l faci sa se simta si el bine.....As zice ca soacra ta este egoista, si ca tine la baiatui ei in modul de ai fi ei bine.... Asa nu!

    3
    0

  • pepy pe 13 Dec 2011, 19:04
    scocra mai ceva ca mama vitrega

    EU nu cred in ,,,,mitul´´´´asta socrii,cumnatii.Ptr mine nu exista ,ii respect doar ca exista,NU imi pot imagina cum ar fi o masa de craciun sau de revelion impreuna cu socri.la mine nu au ce cauta ,eu ma simpt fff bine linga parinti mei impreuna cu ei si atit,el vine tot la noi ptr ca acasa la mine gasesti respect si caldura.PE cind la ei,nimic....indiferenta si diferenta intre mine si el.ASA ca soacra nu o sa aiba zile,sa se desfasoare in fata mea.MAI BINE ii duc o farfurie de mincare ,dar sa o manance in casa ei ,nu la mine,IN casa mea nu au loc straini,ptr ca straini au fost si asa vor ramine.nici nu imi doresc sa fiu vre-o data apropiata de ea,ptr mine mama ramine mama si nici o soacra nu se compara,ASA ca fetelor iubitii parinti in speta mamele si petreceti cele mai importante evenimente alaturi de ei,nu de socri cumnati ,ca parinti nu vor trai o viata ,dar soacra ??????????

    3
    3

  • crina pe 12 Dec 2011, 22:42
    Dela Crina, pentru MIita

    si eu sunt soacra..copiii (baiatul, nora si nepotii mei!!) nu sunt in Romania...eu petrec si cate10 luni pe an cu ei..de acum vreo 6-7 ani... i-am ajutat sa-si creasca copiii si nu-mi pare rau de faptul ca sunt mai mult menajera la nora decat mama-soacra...ne intelegem relativ bine..eu nu ma enervez usor, ea e manierata si politicoasa, indiferent ce-i pun in farfurie..A durat putin pana a inteles ca eu vreau sa ii ajut, nu sa le complic viata,..la cerea lor ma duc acolo.. Cine crede ca intre nora si soacra nu pot exista punti de intelegere se inseala...cine isi va pastra calmul mai mult timp, intr-o discutie in contradictoriu si va aduce mai multe argumente de bun simt... va castiga..nu e nimeni perfect...si apoi..eroina noastra pleaca "cu mana goala" de la soacra?? Ma indoiesc... Respectarea traditiilor in familie, ii confera acesteia unicitate, stabilitate si echilibru in viata copiilor si nepotilor, o difera de alte familii... luati exemplul poporului evreu.. respecta aceleasi legi si obiceiuri de mii de ani si...au ajuns sa "dicteze" in majoritatea tarilor lumii...

    0
    1

  • ana pe 12 Dec 2011, 19:59
    vei fi si tu soacra

    Vei intelege peste ani cat de greu e sa stai mereu departe de copilul tau

    2
    5

  • mita pe 12 Dec 2011, 19:17
    soacra

    draga ionela iti dau mare dreptate si eu am o soacra ,,geamana,, cu a ta iar in 12 ani de casatorie n -am gasit secretul sa scap de sarbatorile minunate din familie.cred ca sufera de un gen de boala psihica asa o posesivitate n-am vazut iar cele care spun ca se rezolva cu o discutie cu sotul se inseala.e o problema grava pt. ca ele apeleaza la santaj sentimental si tot esec este.basta ca te mai certi si cu barbatul si sta bosumflat de sarbatori.oricum eu nu-mi urasc soacra dar am o vorba-voi sarbatori la parastas.hai bafta si hai liberare.va pup

    2
    0

  • anca pe 12 Dec 2011, 15:16
    nu cedati in fata soacrei ca va strica casnicia

    si eu am probleme de acest gen cu soacra, si inca ceva dansa mi-a calculat si data cand l-am conceput pe bebelusul nostru catastrofa! nu mai am nici o putere! nesimtirea e destul de mare la unii oameni!

    3
    0

  • caty pe 12 Dec 2011, 09:02
    e greseala ta

    eu nu accept un lucru daca mie nu imi pl doar de dragul de ami vedea sotul fericit sau soacra.in primul rind tu trebuie sa spui e vrei s ce nu.noi cand facem cv cadem de acord sa ne placa l amandoi

    0
    0

  • Crina pe 12 Dec 2011, 05:56
    totusi

    Citez:"nu ne vedeam asa des peste an"..si "tata a avut ceva neplaceri cu bila.."L-a silit cineva sa manance absolut tot de pe masa?? Adevaru e undeva la mijloc..probabil la sate, e jenanant sa nu ai TOTI copiii de sarbatori acasa..vorbeste lumea..etc... dar si sa spui.."ai mei sunt la schii in Austria anul acesta.." e tot "ceva de bine" Nu porniti de la ideea preconceputa ca soacrele sunt ceva de speriat.. sunt MAME in primul rand cum veti fi si voi si va va fi dor de copiii plecati.. O discutie civilizata, in trei sau patru.. voi plus socrii se impune...fa-ti un plan de actiune..pe hartie, gandit bine..cu pro si contra.. si..succes.. totul se poate rezolva amiabil..

    2
    3

  • onutta21 pe 11 Dec 2011, 18:41
    ***

    totul depinde de tine.Si eu am avut probleme de genul asta cu baiatul mamei pana cand i-am explicat frumos cum sta treaba si s-a rezolvat , intradevar cam greu dar s-a rezolvat .Eu de 3 ani fac revelionul unde vreau iar de craciun mergem pe al ei in vizita doar ep data de 25.I-am explicat ca si eu am parinti si noi am fost obisnuiti sa ne strangem toti la masa in zilele de craciun dar acum am o relatie si hotarasc singura cu el unde merge cand merg si cat stau . Deci poarta o discutie cu el si vezi cum se rezolva!!!

    4
    0

  • buburuza-dana pe 11 Dec 2011, 06:24
    fii mai ferma pe pozitie

    pacat. . .si tu contezi,nu numai ea,sau el. . . ar trebui sa pui piciorul in prag. . . multa bafta

    9
    0

  • ada pe 10 Dec 2011, 23:32
    deci tu n-ai nici un cuvant de spus in casnicia voastra.....

    daca e baiatul mamei, de ce nu se duce sa traiasca cu ea, in frumoasa bucovina? permanent

    19
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod