Cand mi s-a propus ca tema comentarea integrarii unor mici piese de mobilier, am avut un moment de retinere. Cum sa reduc la dimensiunile unui articol un subiect care ar putea genera mii de pagini?...
De ce? Pentru ca o piesa de mic mobilier este de multe ori ceva "de suflet" pentru proprietar. Zilele trecute am vazut un site de Internet care continea un forum ce propusese spre dezbatere o intrebare simpla: "o masa mare sau un numar oarecare de masute?".
Sute de oameni isi expuneau tot atatea opinii. Si retineti, era vorba doar de numar, nu de stil, culoare, epoca, material etc.
Va propun pentru comentariu patru imagini infatisand masute, doua dintre ele apartinand aceleiasi culturi.
1. O masuta ce s-ar putea incadra in stilul Art Deco.
In fapt, Art Deco poate fi intalnit mai ales ca stil decorativ in arhitectura, interioare si finisaje. Aparut in Europa, a devenit foarte popular peste ocean in anii '20-'30.
In design-ul interior, a introdus noi materiale ca blocurile de sticla, neonul, cromul, oglinzile colorate si panourile decorative din sticla colorata. A sintetizat dinamismul inceputului de secol XX (poate putin cam greoi pentru gustul de azi).
Daca agreati ideea, folositi o astfel de masuta si "ajutati-o" cu elemente specifice stilului, dar, atentie, o atmosfera usor desueta ar putea provoca zambetele unora.
2 - 3. O masuta in stil japonez si un "japonism" minimalist. Excelenta alegere! Idealul de frumusete japonez include simplitatea formei si a culorilor.
Pentru a ne apropia de estetica japoneza vom incerca sa adaugam cateva elemente: un simplu evantai din hartie (nu doar ca "producator" de racoare, ci pentru rolul sau in ceremonia ceaiului sau in dansul Kabuki), unul sau doua vase de ceramica, bete din bambus.
Pentru a intregi atmosfera, sa retinem cateva sfaturi:
- folositi cate o masuta pentru fiecare persoana, daca este posibil;
- in loc de servete folositi prosoape japoneze traditionale, decorate cu motive albastre.
- alegeti accesorii potrivite sezonului: desene aurii pe fond negru, rosu sau verde, pentru noul an, accesorii roz pentru primavara, imagini cu apa pentru vara, frunze ingalbenite toamna, perne cu imprimeuri specific japoneze iarna.
Inca o data: pentru "a trai", aceste piese au nevoie de simplitate.
4. O interpretare moderna, si, sa-i spunem, interesanta a mobilierului chinezesc. Elegant, dramatic, cu impact artistic. Necesita un decor oriental, dar mare atentie la piesele ce vor intregi atmosfera.
Portelanul alb-albastru, lacurile rosii sau negre, masti pictate, suporturi din bambus, jad, vasele din piatra, ar fi cateva optiuni posibile. Piesele mari vor fi asezate pe suporturi separate, cele mici (lacuri, miniaturi) vor fi obligatoriu grupate.
Nu trebuie uitate paravanele (ce pot fi folosite ca fundal pentru o sculptura), desenele cu ideograme caligrafiate si, pentru accentuarea atmosferei pline de calm, o statuie a lui Budha si o creanga de cires inflorita.
Atentie, exista multe piese provenite din alte zone ale Orientului care, datorita influentei culturale, pot parea chinezesti. De fapt, reprezinta o fuziune a stilurilor native si a stilului colonial. Nu cadeti in capcana!
Nu uitati o sculptura de buna calitate, si, ca o incununare, piese de rezistenta, cum ar fi un instrument muzical si un chimono traditional.
Posteaza comentariu