Până în 2020, statele UE, inclusiv România, trebuie să atingă o rată de 50% la reciclarea deșeurilor municipale. Rezultatele Eurostat pentru anul 2013 ne arată că rata de reciclare din România este foarte scăzută, de doar 3%. Astfel, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclarea deșeurilor municipale, iar obiectivele pentru 2020 sunt departe de a putea fi îndeplinite. Mai mult, pentru anul 2013, în țara noastră au fost puse pe piață circa 120.000 de tone de ambalaje de tip PET. Dintre acestea, doar circa 66.000 de tone ajung să fie reciclate. Toate aceste date arată faptul că programele de educare și implicare a românilor în colectarea selectivă a deșeurilor reprezintă o necesitate.
Politicile de mediu ale Lidl România, preocuparea sa continuă de a respecta standardele și normele ecologice internaționale, precum și dorința companiei de a oferi sprijin comunității pentru un viitor mai bun au stat la baza dezvoltării unui proiect național de colectare selectivă a ambalajelor de tip PET. Astfel, cu sprijinul partenerilor, s-a lansat campania „ComPETiția pentru un viitor mai bun”.
Ce înseamnă, de fapt, ComPETiția?
Românii sunt așteptați să vină cu PET-urile la punctele de colectare (căsuțele verzi) aflate în toate parcările magazinelor Lidl din țară și să intre în „ComPETiția pentru un viitor mai bun”. Efortul lor va fi răsplătit cu premii săptămânale, constând în 100 de vouchere Lidl / săptămână în valoare de 20 de lei, oferite persoanelor înscrise la momentul respectiv, în ordinea cantității de PET-uri reciclate în competiție și cu premii atrăgătoare la final de campanie – un Audi A3 e-tron, 10 biciclete de oraș, 10 TV Smart LED Samsung, oferite prin tragere la sorți, luând în calcul absolut toți înscrișii în competiție.
De luni până vineri, între orele 08.30 – 11.00 și 16.30 – 21.00, și sâmbătă și duminică între orele 09.00 și 14.00, la căsuțele verzi din parcările tuturor magazinelor Lidl din țară se vor afla reprezentanții Intersemat. Clienții sunt așteptați aici să își ia, gratuit, sacul galben al reciclării - un sac special conceput pentru colectarea ambalajelor de tip PET. Apoi, pentru a intra în „ComPETiția pentru un viitor mai bun”, aceștia trebuie să strângă PET-urile în sacul galben al reciclării și să îl aducă la căsuțele verzi din parcările Lidl. Odată ajunși aici, reprezentanții Intersemat vor cântări cantitatea de PET-uri adusă și cu ajutorul unei aplicații de pe tabletă, le vor înregistra datele personale și cantitatea de PET-uri pe care au primit-o. Înainte de plecare, clienții vor putea să ridice un nou sac galben al reciclării, pe care să îl readucă plin cu PET-uri la căsuța verde.
În fiecare zi, PET-urile strânse la punctele de colectare Lidl vor fi preluate de către partenerii autorizați Intersemat și vor lua mai departe drumul către reciclatori, pentru a fi transformate în materie primă secundară. Mai multe informații despre campanie pot fi găsite pe site-ul dedicat: competitialidl.ro.
© Copyright:
Lidl lansează programul național de reciclare PET-uri „ComPETiția pentru un viitor mai bun”
Lidl demarează campania „ComPETiția pentru un viitor mai bun”, un proiect cu o largă acoperire națională care are ca scop educarea și implicarea românilor în colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaj, cu precădere a celor de tip PET. Proiectul este organizat în parteneriat cu Intersemat și Asociația Planeta Verde, beneficiind de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Posteaza comentariu