Creează un punct focal
Nu subestima niciodată puterea unui punct focal într-o cameră. Uneori, acesta apare natural, spre exemplu dacă ai o fereastră imensă sau un șemineu încorporat. Alteori, e posibil să fie nevoie să îl creezi singură. Poți alege zona cu televizorul sau un colț intim de citit. Indiferent de punctul focal ales, ia o decizie și nu te mai răzgândi. Restul mobilierului va trebui aranjat în funcție de acea zonă cât mai mult posibil.
Nu lipi mobila de pereți
Dimensiunea camerei va dicta cât de departe poți amplasa mobilierul de pereți. Dar, chiar și într-un spațiu mic, e necesar să oferi pieselor de mobilier un spațiu de respiro de câțiva centimetri. Surprinzător, acest spațiu poate face încăperea să pară mai mare. Dacă livingul tău este mare și dreptunghiular, nu ezita să aranjezi mobilierul astfel încât să se creeze zone libere mai mari între el și pereți.
Creează o zonă de socializare
Livingul este spațiul în care primești musafirii, în care dai petreceri sau stai la o șuetă cu cea mai bună prietenă a ta. Așadar, oamenii ar trebui să poată discuta între ei fără să-și rotească gâtul prea mult sau să strige prin cameră. Poziționează canapeaua, fotoliile și scaunele astfel încât atunci când oamenii se așază pe ele să se poată privi unii pe alții cu ușurință. De asemenea, trebuie să fie suficient de aproape unele de altele pentru ca aceștia să poată conversa fără să ridice vocea. Dacă livingul tău este foarte mare, creează mai multe zone de socializare.
Găsește un echilibru
Echilibrul este întotdeauna important în decorare. Ia în considerare dimensiunea, cât și amplasarea diferitelor piese de mobilier, asigurându-te să nu grupezi toate piesele mari sau mici într-o zonă sau într-o parte a camerei, pentru că acest lucru poate da senzația de neliniște și nicidecum de confort.
Vezi și: 9 idei pentru decorațiuni care transformă camera unui copil într-un spațiu de vis
Ia în considerare lejeritatea de mișcare
Unul dintre cele mai importante lucruri de luat în considerare atunci când aranjezi un spațiu în living este fluxul de trafic. Oamenii nu ar trebui să se lovească de mobilier sau unii de alții pentru a trece prin cameră. Asigură-te că există spațiu între masa de cafea și canapea și între scaune. Creează o cale clară, astfel încât oamenii să se poată plimba de la un capăt al camerei la celălalt fără dificultăți.
Folosește covoare de mărime potrivită
Dacă te bate gândul să optezi pentru un covor în camera de zi, trebuie să iei în considerare mărimea lui. Trebuie să te asiguri că este suficient de mare astfel încât un anumit set de mobilier să poate fi așezat complet pe el sau suficient de mic astfel încât mobila să nu fie deloc așezată pe el. E destul de neplăcut ca picioarele din față ale unui scaun să fie pe covor, iar cele din spate pe pardoseală. E incomod și inestetic.
Adaugă o masă mare de cafea
Când vine vorba de mesele de cafea, de cele mai multe ori, mai mare este mai bine. O masă mare de cafea în mijlocul unei zone de relaxare este excelentă atât din punct de vedere estetic, cât și pentru funcționalitatea ei.
Pune mesele la îndemână
Fiecare scaun, canapea sau fotoliu ar trebui să aibă accest la o masă laterală sau o măsuță. Oamenii nu ar trebui să se deplasezi de unde sunt așezați pentru a pune sau a lua o băutură sau o gustare.
Să fie lumină
Iluminatul este foarte important și, din păcate, este neglijat destul de des. Utilizează întotdeauna un amestec de iluminat pe tavan, lămpi pe podea sau pe masă. O lampă de podea arată excelent la capătul unei canapele sau în spatele unui fotoliu pentru citit. Lămpile de masă arată minunat pe mesele laterale sau rafturi. Iluminatul trebuie realizat pe diferite niveluri pentru a fi echilibrat corespunzător.
Utilizează corect decorațiunile
Obiectele atârnate pe pereți, fie că este vorba de tablouri sau oglinzi, trebuie să fie amplasate strategic și proporțional cu mobilierul. Nu agăța o fotografie minusculă în spatele canapelei, spre exemplu. În schimb, utilizează o piesă mare care are aproximativ două treimi din lungimea canapelei sau folosește o grupare de piese. De asemenea, fii atent la paleta de culori și de texturi, acestea trebuie să fie complementare și să nu îți dea senzație de nici prea mult, nici prea puțin.
Sursă foto: pinterest
Posteaza comentariu