Descoperă câteva dintre obiceiurile greșite pe care le ai atunci când folosești aparatele electrocasnice și care duc în timp scurt la defectarea acestora:
Mașina de spălat rufe - obiceiuri care o distrug în timp
Nu pune obiecte grele pe mașina ta de spălat și nici nu te așeza pe ea.
Atunci când pui hainele în mașină, nu uita să verifici cu atenție buzunarele. Obiectele mici rămase în buzunare afectează cuva, hubloul și pot bloca scurgerea.
Ai grijă să nu încarci mașina cu o greutate mai mare decât cea specificată în manualul său. Părțile interne vor fi supuse unui efort prea mare și se pot strica mult mai repede.
Folosește numai detergent și balsam special concepute pentru mașina de spălat.
Șterge garnitura de cauciuc din interiorul mașinii după fiecare spălare. Scoate dispensorul pentru detergent și spală-l din când în când pentru a preveni acumularea de detergent sau formareab mucegaiului.
Scoate rufele din mașină imediat după terminarea ciclului de spălare. Dacă lași rufele umede și grele timp îndelungat în mașină, cuva se poate deteriora.
Folosește produse pentru neutralizarea calcarului dacă apa din zona în care locuiești este apă dură.
O dată pe lună, curăță mașina de spălat în interior printr-un ciclu de spălare la temperatură maximă, cu mașina goală.
Adaugă o soluție pentru dezinfectare sau adaugă oțet în cutia pentru detergent.Frigiderul
Primul lucru pe care trebuie să-l faci când îți cumperi frigiderul este să te asiguri că va fi transportat în poziție verticală la tine acasă. Frigiderul nu ar trebui aplecat la mai mult de 40 de grade pentru că soluția conținută de compresor s-ar putea scurge, distrugând și alte piese interne.
Este o greșeală să bagi frigiderul în priză imediat după ce ți-a fost livrat. Lasă-l timp de câteva ore sau peste noapte înainte de a-l conecta la priză.
Închide ușa frigiderului cât mai repede. Dacă lași prea mult timp ușa deschisă, aerul din interior se va încălzi, iar compresorul va fi suprasolicitat.
Nu pune vase calde sau fierbinți în frigider. Este o metodă sigură de a-l distruge rapid.
Frigiderele moderne nu au nevoie de o decongelare totală, dar este de preferat că o dată pe an să-l scoți din priză, să lași congelatorul la dezghețat și să-l ștergi bine.
Frigiderele au la baza peretelui din spate un orificiu pentru scurgerea excesului de apă format din cauza condensului.
Folosește agrafa cu care a fost prevăzut pentru a desfunda din când în când acest orificiu.Nu uita să cureți spatele frigiderului de praful acumulat în timp. Folosește un aspiratorul și dispozitivul cu perie al acestuia pentru a-i curăța grilajul din spate. Nu uita să-l scoți din priză înainte de a face asta!
Aspiratorul
Nu folosi niciodată aspiratorul după ce lumina de avertizare pentru sac sau compatiment plin s-a aprins. În acest fel vei forța motorul aspiratorului mai mult decât este necesar și există riscul să se defecteze mult mai repede.
Pe lângă scuturarea frecventă a cutiei de acumulare a prafului sau schimbarea sacului, în cazul în care folosești saci de unică folosință, este necesar să cureți din când în când și filtrele. Unele dintre ele pot fi spălate. Verifică în manualul de utilizare cum poți face asta corect.
Nu absorbi apă cu aspiratorul tău dacă nu este prevăzut cu această funcție. Chiar și picăturile mici îl pot defecta rapid pentru că pătrund în zona motorului.
Nu scoate firul la maximum. Lasă o parte mică a cablului în interior, dacă aspiratorul tău este prevăzut cu rularea automată a cablului.
În acest fel zonele de legătură ale cabrlurilor din interiorul aspiratorului nu vor fi bruscate.Cuptorul cu microunde
Atunci când încălzești produse ușoare, este de preferat să așezi și un pahar cu apă în cuptor. Apa va absorbii o parte din microunde și vei obține rezultate mai bune.
Nu așeza nimic pe cuptorul tău cu microunde și ai grijă ca grilajul de ventilație al aparatului să nu fie blocat.
Nu porni niciodată cuptorul cu microunde cât timp este încă gol. În acest fel magnetronul, piesa care generează microundele, se poate defecta.
Nu pune în cuptor vase și recipiente care nu sunt special concepute pentru a fi folosite în interiorul unui cuptor cu mirounde. Poți declanșa un incendiu!
Evită să așezi în cuptor produse foarte grele. Citește manualul pentru a afla care este greutatea maximă admisă.
Nu încălzi produsele mai mult decât este necesar.
Șterge imediat urmele de mâncare sau grăsime de pe suprafața interioară.
Blenderul
Nu folosi blenderul pentru a mărunți alimente foarte fierbinți, abia luate de pe foc. Lasă-le până când se răcesc, la o temperatură de maximum 80 de grade Celsius.
Ai grijă ca apa sau alte lichide să nu pătrundă în carcasa în care se află motorul blenderului.
Pentru a-l curăța, folosește o lavetă umedă.Nu folosi blenderele pentru a mărunți ingrediente tari și uscate, așa cum sunt cafeaua, piperul, zahărul ect. dacă nu sunt prevăzute cu această funcție. Cuțitul se va deteriora mult mai ușor.
Nu ține butonul blenderului de mână prea mult timp apăsat, pentru că motorul poate fi suprasolicitat.
Nu scufunda capacele vaselor de blenduire în apă atunci când le speli. Este de preferat să le speli sub jet de apă.
Posteaza comentariu