Fengshui traditional si stadiile construirii unei case

Cea mai fericita situatie, in cazul celor care vor sa aplice sfaturile Fengshui, este atunci cand arhitectul colaboreaza inca de la inceput cu consultantul/consultanta...

Cea mai fericita situatie, in cazul celor care vor sa aplice sfaturile Fengshui, este atunci cand arhitectul colaboreaza inca de la inceput cu consultantul/consultanta Fengshui traditional. Acest lucru permite sa se adopte cea mai buna configuratie pentru casa respectiva.

In Scoala Stelelor Zburatoare (Xuan Kong Fei Xing) se arata ca, pentru o anumita perioada de timp, exista cateva "harti stelare" (configuratii energetice) din care se poate alege, desigur, in conformitate cu configuratia terenului, aprobarile necesare pentru constructie sau alte elemente.



Un alt stadiu al lucrarilor in care se poate colabora bine este cel in care cladirea este partial construita si se mai pot face realocari de spatii, mutari de usi sau ferestre, construirea unor noi spatii, etc.

Arhitectura si Fengshui - colaborare sau rivalitate?

Desi cuiva care nu a studiat arhitectura sau Fengshui i s-ar putea parea ca exista o competitie intre cele doua domenii, adevarul este ca intre ele poate exista o colaborare foarte fructuoasa de care va beneficia, in ultima instanta, clientul.


Arhitectura este un domeniu complex, cu reguli care sunt cunoscute de profesionisti, la fel ca si Fengshui traditional. Exista totusi multe locuri in care cele doua se pot "intalni":

- alegerea celei mai bune parti a terenului pe care sa fie construita casa;
- stabilirea fatadei principale a casei;
- configurarea planului intregii cladiri in functie de harta stelara recomandata de consultanta Fengshui;
- alegerea celor mai bune incaperi pentru locatari (in functie de trigrama personala);
- alocarea usilor si ferestrelor in functie de specificatiile de pe harta energetica, astfel incat cladirea sa beneficieze de cele mai bune energii.


De asemenea, se poate colabora si pentru amenajarile exterioare, mai ales in amplasarea piscinei, configurarea aleilor, stabilirea portii principale, etc.