O specialistă în principiile Feng Shui explică unde greşim când aranjăm şi decorăm un dormitor. Această eroare ne afectează somnul şi pe termen lung sănătatea.
Principiile Feng Shui pun mare preţ pe modul în care concepi, construieşti şi decorezi un cămin. Cei mai mulţi dintre noi ne ocupăm preponderent de culorile în care decorăm camerele şi de mobilă, dar există câteva greşeli pe care le facem şi care ne pot costa sănătatea.
În primul rând, spune specialista, trebuie să ne asigurăm că în ambele laturi ale patului există spaţiu egal şi că acesta nu este lipit de perete. "Acest lucru simbolizează crearea unui spaţiu egal pentru tine şi pentru partenerul tău", a explicat ea pentru Daily Mail.
Cerrano admite că această regulă este dificil şi chiar imposibil de respectat în camerele foarte mici, dar subliniază că orice spaţiu, chiar şi de câţiva centimetri, trebuie folosit riguros. Dacă îţi rămân 10 centimetri, trebuie să laşi cinci pe o parte şi cinci pe cealaltă a patului.