Decoratiuni speciale pentru casa ta

A venit primavara, iar odata cu ea si Sarbatoarea Pascala. Te-ai gandit cum iti vei decora locuinta intr-o perioada atat de speciala? Cu fiecare an care vine, in comert si la targurile specializate avem parte de aceleasi idei: cosulete impanate...

A venit primavara, iar odata cu ea si Sarbatoarea Pascala. Te-ai gandit cum iti vei decora locuinta intr-o perioada atat de speciala?

Cu fiecare an care vine, in comert si la targurile specializate avem parte de aceleasi idei: cosulete impanate cu fundite, panglicute cu bulinute, pene si fulgi intre care stau la loc de cinste "gainuse motate", oua pestrit colorate si iepurasi pieptosi, trasi in ciocolata.

Pentru o clientela mai pretentioasa, creatorii acestor decoratiuni s-au gandit, cu siguranta, la oua aurite sau "imbracate" in cristale swarovski.

Acest gen de "bombardament" ce spulbera mintile omului, distruge, din pacate, nu doar bugetul acestuia, ci si spiritul acestei sarbatori.

Ana Tomescu, designer de ambient, se declara adepta decoratiunilor naturale, vii, fara chimicale, efecte adverse sau culori tipatoare. "Intr-un anotimp in care toata natura infloreste prin toti porii, aranjamentele florale sunt cea mai buna solutie pentru decorarea mesei sau a spatiului dorit", declara aceasta.

Ea ne sfatuieste sa incercam sa renuntam la decoratiuni in exces de genul gainuselor si iepurasilor.


"Nu renunta, insa, la decorarea personalizata a oualor 'vopsite', pentru ca sunt un bun prilej de a reuni familia si de a te destinde facand diverse experimente cum ar fi acela cu foile de ceapa si frunzele de verdeata; daca nu stii despre ce vorbesc, intreba-ti bunicii, pentru ca ei, cu singuranta, stiu", ne mai spune Ana Tomescu.

Hai sa facem ceva special de acest Paste!

Sa incercam sa ne decoram locuintele altfel decat o faceam in anii trecuti, fara sa alocam un buget prea mare, pentru ca este criza, nu-i asa?

Profita de primavara si umple-ti casa cu flori! Astfel, vei oferi incaperilor din locuinta ta un plus de culoare si prospetime.

Formeaza un buchet din lalele, margarete si narcise, pe care il pui intr-o vaza din sticla, iar apoi, tot decorul deja format il pozitionezi intr-ul bol mai mare, incolor, in care ai asezat oua viu colorate.


Iata o alta idee de decoratiune de Paste, "asortata" bugetului de criza, dar si timpului tau liber limitat: mici galetuse sau ghivece de argila in care pui flori.

Poti sa iti implici si prichindelul in realizarea acestui ornament.