Îți place să sufli în lumânările de pe tort? Iată de ce ar trebui să eviți să faci asta!
Cercetătorii au descoperit că atunci când sufli în lumânările de pe tort cantitatea de bacterii de pe tort crește cu 1400%.
Pentru studiu, cercetătorii au preparat torturi cunoscute, au folosit o glazură și au pus-o pe preparate, iar lumânările le-au introdus prin acea glazură. Ulterior, au testat glazura pentru bacterii în 2 situații: când cineva a suflat în lumânări și când nu au fost stinse lumânările.
Oamenii de știință au folosit apă sterilă pentru a dilua glazura și au întins-o în vase de laborator, pentru a observa câte bacterii au crescut.Ei au descoperit că, în medie, suflarea lumânărilor de pe tort a dus la de 15 ori mai multe bacterii pe glazură, comparativ cu glazura pe care nu au fost stinse lumânările. În ciuda factorului de dezgust pentru unele persoane, cercetătorii spun că, de obicei, nu trebuie să te preocupi cu privire la mâncatul tortului de la ziua cuiva de naștere după ce persoana respectivă suflă lumânările de pe tort.
Asta pentru că, de cele mai multe ori, aceste bacterii nu sunt dăunătoare.În perspectiva co-autorului studiului, Paul Dawnson, profesor de siguranță alimentară la Universitatea Clemson din Carolina de Sud, suflatul lumânărilor în tort nu reprezintă o preocupare importantă pentru sănătate. În realitate, dacă ai făcut acest lucru de nenumărate ori, atunci riscul de îmbolnăvire este probabil foarte mic.
Cu toate acestea, în teorie, ai putea răspândi afecțiuni pe calea aerului, cum ar fi gripa, atunci când sufli în lumânările de pe tort.
Deci, după cum îți spune bunul simț, este înțelept să eviți să mănânci tort dacă sărbătoritul este în mod clar bolnav. Studiul a fost publicat online pe 22 mai, în publicația Journal of Food Research.
Posteaza comentariu