Dacă te gândeşti din start că nu vei face faţă şi te simţi copleşită înainte de a începe, probabil chiar vei fi.
Strategie
Cea mai eficientă abordare este segmentarea lucrurilor pe care trebuie să le faci, pentru că până la urmă, organizarea este totul. Împarte curăţenia pe diverse zone şi etape.Organizare
Prima etapă ar trebui să fie organizarea lucrurilor care zac aruncate prin casă. Ca să îţi fie întotdeauna mai uşor să ştii unde să le pui, trebuie să stabileşti un loc exact pentru fiecare obiect.
Cel mai simplu este să ai rafturi şi cutii tematice. De exemplu, poţi face un raft în care să pui numai medicamente, pansamente şi astfel de lucruri. Un altul în care să îţi aşezi obiectele electronice, precum încărcătoare pentru telefonul mobil, cabluri de date, aparate foto, baterii etc.
Curăţare
După ce "ascunzi" fiecare lucru la locul lui, îţi va fi mult mai uşor să începi efectiv curăţenia, ceea ce înseamnă să ştergi geamuri, să aspiri şi să cureţi covorul, să speli podeaua şi să stergi praful. Produse inteligente
Pentru baie şi bucătărie, zonele în care ai cel mai mult de curăţat şi frecat, foloseşte produse care îţi economisesc timp. De exemplu, înainte de a începe curăţenia, aplică pe chiuvete, cadă, toaletă sau robineţi produse de curăţat care dizolvă murdăria.
În timp ce tu te ocupi de alte camere, murdăria se dizolvă singură, şi îţi rămâne astfel numai să ştergi şi să clăteşti, fără să îţi mai iroseşti timpul frecând.