Însă cum mănânci corect pastele la restaurant? Fie că este vorba de spaghete, gnocchi sau penne, există câteva reguli de aur când le mănânci la restaurant.
Cum se mănâncă spaghetele la restaurant?
Pentru a mânca în mod corect pastele de tip spaghete la restaurant, te poți folosi de o furculiță. Separă o porție mică de spaghete cu ajutorul furculiței. În momentul în care ai de-a face cu paste lungi, învârte spaghetele pe furculiță. În acest fel, nu vei pierde sosul sau pastele în drumul spre gură.
Probabil că ai auzit sau ai văzut prin filme că există și posibilitatea de a te ajuta de o lingură.
Dacă ești acasă, poți să folosești lingura pentru a stabiliza pastele pe furculiță. În momentul în care te afli la restaurant sau acasă la cineva, folosește lingura doar dacă ți se oferă la farfuria de spaghete. În unele părți ale Italiei, poți să mănânci corect pastele cu ajutorul unei linguri, iar în alte părți ale Italiei s-ar putea să se uite toată lumea din restaurant ciudat la tine. Dar dacă primești o lingură, folosește-o fără griji!Mai există și cazul în care, pe lângă sosul care acompaniază pastele să existe și chifteluțe (meatballs).
Se taie doar o singură bucată din chifteluțe, pentru fiecare înghițitură. Poți folosi partea laterală a furculiței pentru a tăia chifteaua, dacă este mică. Pentru chiftelele mai mari, folosește cuțitul și furculița. Asigură-te că stabilizezi chifteaua cu furculița, astfel încât să nu lansezi niște chiftele zburătoare prin restaurant.Cum se mănâncă gnocchi la restaurant?
Când vine vorba de pastele mai late, precum gnocchi, ravioli sau chiar și lasagna, ai un motiv bun pentru a folosi cuțitul care se regăsește pe masă, lângă furculiță. Pastele lungi nu se taie niciodată cu cuțitul, pentru că ar fi imposibil de învârtit pe furculiță, însă gnocchi și celelalte paste mai mari pot fi tăiate perfect cât pentru o mușcătură.
Te folosești de furculiță pentru a duce pastele la gură și, în câteva mișcări, poți termina o porție delicioasă de paste la restaurant.Cum se mănâncă pastele penne și celelalte paste scurte la restaurant?
Pastele de tip penne, farfalle și fusilli se mănâncă doar cu furculița. Te poți asigura să nu curgă sosul în momentul în care duci furculița la gură, însă în rest nu trebuie să-ți faci alte probleme de etichetă la masă.
Posteaza comentariu