Cum să folosești un plic de ceai deja utilizat: 12 idei

Pentru majoritatea persoanelor plicul de ceai ajunge la gunoi după ce este gata ceaiul. Dar dacă ai putea să-l folosești și pentru altceva? Află cât de util poate fi un simplu plic de ceai.
În loc să-l arunci imediat ce ai obținut un ceai aromat, păstrează plicul de ceai pentru a-l utiliza în mod creativ. Poate face mai multe decât crezi și chiar va reduce timpul pe care-l petreci gătind sau făcând curățenie.

 
Iată care sunt utilizările posibile pentru un plic de ceai deja folosit:

 
1. Pentru un ceai cu o aromă mai intensă

Dacă vrei  să obții un ceai cu o aromă pregnantă poți păstra pliculețul folosit și să îl adaugi când prepari următoarea ceașcă, alături de plicul nou de ceai. Frunzele de ceai opărite de două ori au un gust special, iar această tehnică poate fi aplicată pentru orice varietate de ceai.

 
2. Pentru  paste și cereale mai aromate

Odată ce ai pregătit ceașca de ceai, poți folosi plicul pentru a da o nouă aromă și altor rețete. Pune plicurile folosite într-o oală cu apă, dă în clocot, lasă 5 minute la foc mic, apoi scoate plicurile și adaugă lichidul aromat la sosurile pentru paste, orez sau cereale integrale.
Este o idee foarte utilă și la micul dejun, dacă nu vrei să bei lapte sau altă alternativă.
Combină ceaiul de iasomie sau mușețel cu orez, ceaiul verde cu paste și cereale integrale, iar ceaiul negru și cel rooibos cu o porție de fulgi de cereale la micul dejun. Nu uita să le adaugi și atunci când pregătești terci de ovăz la cuptor.

 
3. Pentru a proteja plantele

Poți lua un plic de ceai folosit pentru a-ți proteja și grădina. Prepară un ceai slab din plicul deja utilizat, apoi udă plantele cu acest lichid pentru a le proteja de atacul insectelor dăunătoare. Desfă pliculețul de ceai și pune frunzele din interior la baza plantelor pentru a fertiliza pământul. 

 
4. Pentru a curăța covoarele și preșurile

Plicurile de ceai pot fi folosite cu succes și pentru a igieniza covoarele. Păstrează-le într-o cană cu apă în frigider, până când aduni suficiente pentru a începe (7-8). Desfă pliculețele și lasă frunzele din interior la uscat pe covor, până când a fost eliminată toată umezeala.
În momentul în care frunzele sunt complet uscate le poți mătura sau elimina cu ajutorul aspiratorului.

 
5. Pentru a elimina mirosurile neplăcute

Poți păstra 2-3 pliculețe de ceai folosite în frigider pentru a absorbi mirosurile diferitelor alimente. De asemenea, le poți pune la baza sacilor de gunoi pentru a preveni răspândirea mirosului în casă.

 
6. Pentru împrospătarea aerului

Este suficient să picuri 2-3 picături de ulei esențial de mentă, cuișoare sau portocale peste un plic de ceai utilizat pentru a obține imediat un aer împrospătat. Și din moment ce toate pliculețele au sfoară este ușor să le agăți prin casă sau în mașină.

 
7. Pentru a scăpa de șoareci și furnici

Șoarecii nu agreează mirosul de ceai, așa că este o idee bună să pui plicuri de ceai folosite în dulapuri și în cămară. Pentru un efect și mai puternic picură ulei esențial de mentă pe fiecare pliculeț.
De asemenea, mirosul ceaiului va ține la distanță și furnicile și păianjenii, în timp ce mirosul plăcut te binedispune.

 
8. Pentru a elimina grăsimea de pe vasele murdare

Pune dopul la chiuveta cu vase, umple-o cu apă caldă și adaugă câteva plicuri de ceai folosite pentru a dizolva rapid grăsimea fără să folosești un detergent iritant. Ceaiul va desprinde și toate resturile de mâncare, astfel încât nu vei mai pierde timp frecând oalele sau farfuriile.

 
9. Pentru odorizarea mâinilor

Ai tăiat ceapă, usturoi sau pește și nu știi cum să scapi de mirosul de pe mâini? Șterge-te cu un plic de ceai folosit și vei neutraliza imediat orice miros.

 
10. Pentru îngrijirea picioarelor

Dacă îți transpiră picioarele, ai bătături sau pielea uscată, este suficient să umpli un lighean cu apă caldă, să adaugi 4-5 pliculețe de ceai folosit, apoi să te relaxezi 15 minute. Pielea picioarelor va deveni foarte moale, iar orice miros va fi eliminat.

 
11. Pentru un păr mătăsos și bogat

Fierbe din nou apă și fă un ceai slab din pliculețele folosite. Lasă să se răcească și clătește-te cu ceai după ce te-ai șamponat, înlocuind balsamul pe care îl folosești de obicei.

 
12. Pentru a calma pielea iritată

Plicurile reci de ceai sunt un remediu rapid pentru pielea inflamată sau iritată din cauza vântului, alergiilor sau schimbărilor de temperatură. De asemenea, accelerează vindecarea vânătăilor dacă sunt aplicate de 2-3 ori pe zi pe locul afectat.
Freacă ușor cu un plic de ceai locurile unde te-ai zgâriat sau te-au înțepat țânțarii sau albinele pentru a elimina toxinele, infecția și umflăturile.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.