Cum să decorezi corect. 5 elemente pe care să le folosești în orice cameră
Atunci când decorăm o cameră, vrem să ne asigurăm că acoperim toate elementele de bază - de la mobilier precum canapea sau măsuțe de cafea și până la textile așa cum sunt covoarele și perdelele, dar și elemente mici precum plante sau decorațiuni. Dar cum rămâne cu acele lucruri care fac o cameră să fie specială? Ce detalii alegem ca să o diferențiem?
Iată șase elemente de decor care sunt necesare pentru a oferi viață și personalitate unei camere:
Accente de culoare
Camerele complet albe sau bej inspiră calm și relaxare, dar uneori pot părea lipsite de viață. Schemele monocromatice sunt o alegere bună, dar este de preferat să adaugi un plus de personalitate și energie folosind accente de culoare sub forma accesoriilor sau pieselor de mobilier în nuanțe interesante. În acest caz, dulapurile de bucătărie într-o nuanță de albastru închis oferă un aer modern și o atmosefră primitoare.
Plante și flori
Plantele de interior fac adevărate minuni pentru un spațiu. Iar dacă nu ești pasionată de ele și nu reușești să le menții în viață, atunci încearcă plantele suculente, care sunt frumoase și extrem de simplu de îngrijit. Copacii de interior oferă impresia de înălțime și spațiu într-o încăpere. Poți alege și plantele artificiale care le imită perfect pe cele naturale, dar sunt destul de scumpe.
Florile tăiate reprezintă o altă modalitate de a aduce un plus de prospețime și frumusețe în casa ta.
Textura
Pentru ca o cameră să nu aibă un aspect plat, omogen, încearcă să adaugi textură folosind coșuri împletite, covoare și cuverturi. Aceste elemente atrag privirea și creează un efect deosebit. Dacă ai așezat perne decorative pe canapea, dar tot nu arată confortabil și atrăgător, atunci încearcă să pui o pătură cu un model inedit. De asemenea, o cuvertură așezată la capătul patului, într-o culoare contrastantă, dintr-un material precum blană artificială sau material brodat, poate schimba radical aspectul unui dormitor.
Adaugă ceva negru
Designerii oferă de obicei acest sfat, care chiar funcționează! Dacă unei camere pare că îi lipsește ceva, încearcă să adaugi unele elemente de decor negre. Fie că este o piesă de mobilier de accent, un set de rame pentru fotografii, un obiect de artă, un lampadar sau o tablă de scris decorativă, vei observa că adaugarea unui element negru va îmbunătăți semnificativ aspectul încăperii. Accentele de negru pot în același timp să adauge un plus de modernitate unei scheme cromatice.
Obiecte de artă
Dacă o cameră pare să semene cu un showroom de mobiler, este un semn că nu i-ai adăugat suficient din personaliatea ta. Casa ar trebui să reflecte persoanele care locuiesc în ea, prin urmare încearcă să-ți pui în valoare pasiunile și interesele prin intermediul unor obiecte de artă și decorațiuni care reflectă aceste preocupări. Obiectele de artă nu trebuie să fie scumpe ca să fie frumoase. Poți găsi o mulțime de piese deosebite la prețuri accesibile.