Este greu de crezut, dar câteva nuanţe de vopsea pe perete sau culorile pe care le alegem pentru mobilă ne pot ajuta să ne relaxăm sau chiar să ne motiveze.
Creativeideas ne împarte câteva sfaturi simple pentru alegerea unei scheme de culori pentru interior favorabilă stării noastre de spirit:
Negru
Negrul este o culoare foarte puternică, dar de asemenea, este incredibil de simplă şi de elegantă. E prea întunecată pentru dormitor sau camera de zi, dar negrul e o alegere excelentă pentru biroul de acasă. Nu uita, cu toate acestea, adaugă suficiente surse de lumină!
Alb
Albul e o culoare rafinată, calmă şi destul de rezervată.
Violet
Surprinzător, violetul creşte dorinţa sexuală. Prin urmare, este ideal pentru dormitor. Această culoare merge pentru pentru interioarele moderne, în special în combinaţie cu griul.
Albastru
Din moment ce e o culoare rece, ascociată cu aerul şi apa, este adesea folosit pentru baie. Nuanţele delicate de albastru şi de bleumarin pot fi, de asemenea, potrivite pentru decorarea dormitorului. Turcoazul arată superb în special în combinaţie cu alb.
Verde
Foarte puţine culori pot concura cu verdele în prospeţime şi vivacitate. Dar, de asemenea, poate fi remarcabil de relaxant şi de calmant. Foloseşte-l cu lejeritate în dormitoare şi camere de zi.
Maro
Maroul este cel mai simplu mod de a crea o atmosferă pământească. Este cald, confortabil şi nu poţi obţine un interior în stil rustic fără el. Bărbăţilor le place această culoare pentru confortul, fiabilitatea şi liniştea pe care acesta le-o oferă.
Roşu
Nu există nicio îndoială cu privire la pasiunea şi energia pe care culoarea roşie o emană. Este perfect pentru zonele de divertisment, cum ar fi camera de zi. Roşul trebuie folosit cu moderaţie, pentru că va fi tentant să exagerezi cu el!
Roz
Se pare că designerii consideră această culoare una problematică. Este adesea percepută ca fiind pentru fete, de aceea cel mai mulţi oameni îl resping fără ezitare. Sunt totuşi atâtea nuanţe minunate de roz care va face ca interiorul tău să arate proaspăt şi luxos. Este, de asemenea, o alegere foarte populară pentru camera de copii, creşe sau grădiniţe.
Portocaliu
Cald şi plăcut, portocaliul creează un sentiment de bunăstare şi îmbunătăţeşte apetitul. Acesta va arăta foarte bine în camera de zi şi face oaspeţii să se simtă ca acasă. Şi pentru zona de bucătărie este potrivit!
Galben
Această culoare distractivă şi luminoasă ar trebui folosită doar ca un accent. Covoarele galbene sau alte accesorii pot încânta ochii, dar pereţii galbeni cu siguranţă nu ar fi o idee bună.