Credința e cea care nu te va părăsi niciodată și rugăciunile îți vindecă sufletul și îți aduc liniștea. Dacă duci o boală tu sau ce dragi de lângă tine, curăță-ți mintea de toate gândurile zilei și spune o rugăciune.
Iată care sunt cele mai puternice rugăciuni pentru vindecarea de boli:
Rugăciune puternică către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi.
Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc.
Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite.
AminRugăciune puternică către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală
Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră.
Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.
Rugăciune puternică pentru bolnavi, către Sfântul Efrem cel Nou
Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor.
Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu.
Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat.
Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune puternică de seară către Dumnezeu
Doamne, Dumnezeul nostru, iartă-mă pentru tot ce trebuia să spun și nu am spus, pentru tot ce trebuia să fac și nu am făcut, pentru tot ce trebuia să iubesc și nu am iubit. Apără-mi, te rog, Doamne, familia, căci restul nu e decât praf și vânt.
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn, păzește-ne de toată nălucirea întunericului.
Potolește, Doamne, Dumnezeul nostru, pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, că dobândind viață cu fapte bune să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci.
Amin!Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor
Posteaza comentariu