Această tartă sărată din bucătăria franţuzească este ideală pentru dimineţile în care vrei să te răsfeţi cu un mic dejun sau un brunch delicios. Se prepară foarte simplu, mai ales dacă optezi pentru aluatul fraged gata preparat pe care-l găseşti în supermarketuri.
Pentru că ai la bază ouăle şi laptele sau smântâna, această tartă se poate face cu o mulţime de verdeţuri, legume, brânzeturi sau mezeluri, astfel încât să fie exact pe gustul tău.
Iată câteva dintre cele mai bune reţete de quiche pe care le poţi încerca acasă:
Quiche cu praz şi leurdă
O tartă sărată cu ouă, praz şi leurdă este perfectă pentru dimineţile de vacanţă sau de weekend. Se prepară rapid şi o poţi savura alături de o salată mare.
Ingrediente
aluat fraged
2 linguri cu ulei de măsline
4 bucăţi de praz
frunze de leurdă
sare
piper
cimbru
3 ouă
2 ceşti cu lapte
brânza preferată (cheddar, emmentaler, feta, parmezan, mucegăită).
Mod de preparare
Aluatul se întinde pe o tavă și se dă la cuptor 10 minute sau până când face o crustă.
Prazul se căleşte 5 minute cu puţin ulei, după care se adaugă leurda tăiată şi se mai lasă un minut pe foc. Se asezonează cu sare, piper şi cimbru.
Ouăle se bat cu laptele şi cu brânza răzuită sau fărâmiţată, după care se amestecă împreună cu prazul şi leurda.
Se toarnă compoziţia peste aluatul fraged şi se introduce tava la cuptor timp de 45 de minute.
Quiche fără gluten cu spanac și parmezan
Este o tartă sărată perfectă pentru micul dejun sau un brunch gustos în zilele de weekend. Vezi ce ingredient secret înlocuiește făina ca să obții cea mai bună frittata fără gluten!
Ingrediente
Ingrediente pentru crustă
1 lingură cu ulei de măsline
1 linguriță cu usturoi zbrobit
1 ceașcă cu mei, spălat bine
2 cești cu apă
Puțină sare și piper
Ingrediente pentru umplutură
8 ouă
1/3 ceașcă de ricotta
1/4 ceașcă de lapte
Sare
Piper
1/2 lingură cu ulei de măsline
1 ceapă tăiată mărunt
5 căței de usturoi zbrobiți
Salvie
Rozmarin
4 cești cu baby spanac
1/4 ceașcă cu parmezan.
Mod de preparare
Usturoiul se călește câteva secunde în uleiul de măsline, după care se adaugă meiul, amestecând bine timp de 3 minute ca să prindă puțină culoare.
Apoi se toarnă apa și se asezonează, se acoperă cu capac și se lasă la foc mic 15-20 minute fără să amesteci deloc.
Cuptorul se preîncălzește la 175 de grade Celsius.
După ce meiul e fiert, se amestecă cu o furculiță și se presează într-o tavă de tartă unsă cu puțin ulei. Se unge cu puțin ulei crusta din mei și se lasă la cuptor 10-12 minute.
În timp ce se face crusta, într-un bol se mixează ouăle, după care se adaugă pe rând ricotta, laptele, sarea și piperul.
Într-o tigaie se călește rapid ceapa, apoi se adaugă usturoiul, salvia, rozmarinul și frunzele de spanac. Se lasă pe foc câteva minute până se înmoaie spanacul, după care se amestecă cu ouăle.
Se toarnă compoziția peste crusta de mei, după care se introduce cu totul la cuptor timp de 30-40 de minute.
În ultimele minute se presară parmezan și se mai lasă câteva minute la cuptor.
Înainte de a felia quiche trebuie să-l lași la răcit 10 minute.
Foto: http://www.edibleperspective.com
Mini quiche - reţetă recomandată de Lorraine Pascale
Cunoscutul chef Lorraine Pascale oferă o soluţie rapidă şi cu un conţinut mai mic de calorii pentru a obţine un quiche delicios. Ea foloseşte foile subţiri de plăcintă pentru a reduce din caloriile existente în aluatul fraged cu unt.
Ingrediente
1 pachet foi subţiri de plăcintă (filo pastry)
6 ouă
2 fire ceapă verde
3 roşii cherry uscate
3 linguri de smântână light
sare de mare
piper
150 g brânză de capră sau alt sortiment
ulei
Mod de preparare
Ai nevoie de o tavă specială pentru brioşe. Asigură-te că este unsă bine cu ulei. Întinde pe masa foile subţiri şi taie-le în pătrate. Separă foile, apoi pune câte două una peste alta, dar nu suprapuse perfect, ci sub formă de stea. Pune-le în forma de brioşe şi îndeasă foile astfel încât să ia forma unui coşuleţ.
Separat, într-un bol, bate cele şase ouă, taie ceapa verde mărunt şi amestec-o împreună cu ouăle. Adaugă roşiile uscate tăiate mărunt. Condimentează cu sare şi piper, apoi adaugă trei linguri de smântână şi amestecă bine.
Toarnă umplutura în coşuleţele deja pregătite, iar la final, pune deasupra câte o bucăţică de brânză de capră, Emmentaler sau parmezan. Pulverizează peste tarte puţin uleişi introdu tava la cuptorul încins la 180 de grade Celsius pentru 15-20 de minute.
Quiche Lorraine
Chiar dacă la începuturi ea nu conţinea şuncă, acum quiche Lorraine este una dintre cele mai căutate reţete şi merge de minune alături de roşii cherry sau o salată.
Ingrediente
400 grame de aluat fraged
50 de grame de unt
3 ouă
400 mililitri de smântână lichidă
400 grame de ceapă albă
bacon, în cantitatea dorită
sare
piper
nucşoară
mărar
Mod de preparare
Ceapa și baconul se taie cuburi, apoi se călesc în puțin ulei.