Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline

De câte ori nu te-ai întrebat care sunt regulile de etichetă la masă atunci când mănânci măsline? Cum poți scăpa de sâmburii de măsline fără a deranja alte persoane?
Însă s-ar putea să poți rezolva această problemă existentă mult mai ușor. Sâmburii de măsline pot fi înghițiți, iar unii specialiști sunt ferm convinși că există și câteva beneficii pentru sănătate pe care le poți obține prin consumul de sâmburi de măsline. În plus, nu ar trebui să îți faci griji de faptul că sâmburii de măsline nu pot fi digerați, deoarece se situează pe lista puținilor sâmburi ce pot fi digerați de către stomac. Iată ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline!

Motive pentru care poți înghiți sâmburii de măsline


În primul rând, sâmburii de măsline te pot ajuta să-ți reglezi tranzitul intestinal, în acest fel fiind de folos și stomacului, respectiv colonului. Persoanele care suferă de hemoroizi sau fisuri anale pot apela la ajutorul acestor sâmburi conform unui regim destul de ușor.
În prima zi, va trebui să mănânci 30 de măsline. În cazul în care sarea în exces nu îi face bine stării tale generale de sănătate, încearcă să eviți această cură, deoarece măslinele au un conținut ridicat de sare. Se începe cura de o zi cu 3 măsline cu sâmburi, iar după două ore trebuie să mănânci 6 măsline cu sâmburi. Ulterior, după alte două ore, consumă 9 măsline cu sâmburi, după care încă 12 măsline. După prima zi, consumă câte o măslină cu sâmbure, timp de câteva luni.

Această cură este perfectă și în ceea ce privește digestia, deoarece poate îmbunătăți funcționarea intestinului gros, în plus pe lângă ameliorarea infecțiilor anale.


Sâmburii de măsline te pot ajuta și să-ți purifici sângele, să-ți îmbunătățești circulația și fertilitatea.

Cum poți folosi sâmburii de măsline dacă nu îi consumi?


Poți strivi sâmburii de măsline, pentru a-i folosi pe post de exfoliant. Se amestecă împreună cu puțin iaurt și miere, până când obții o compoziție aproape omogenă și masează-te pe corp cu această compoziție. Poți folosi acest scrub și pentru față, dacă vrei să elimini impuritățile și să ai o piele mai moale și mai fină.
Iar dacă vrei să-ți îmbunătățești circulația sângelui, poți să păstrezi sâmburii, să-i lași să se usuce bine, după care să-i pui în doi săculeți. Se apasă tălpile pe săculeții cu sâmburi de măsline, pentru un masaj ușor. În acest fel, vei stimula circulația sanguină la nivelul tălpilor.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod