Ce să gătești dacă nu mănânci miel de Paște? 3 preparate festive cu pește, pui și porc

Carnea de miel este foarte gustoasă, însă aroma sa puternică nu este tolerată de oricine. În cazul în care nu mănânci miel de Paște, iată câteva combinații pe care poți să le încerci!

Drobul de miel este un preparat preferat cu ocazia sărbătorilor pascale, însă în cazul în care nu consumi carne de miel, știm deja că el se poate face și cu organe de porc sau chiar cu linte, în cazul în care ești vegetarian sau vegan.

Toate aceste variante sunt la fel de gustoase dacă sunt preparate cu ingredientele care trebuie. 

Astfel că, dacă nu mănânci miel de Paște poți să apelezi la aceste combinații potrivite pentru o masă festivă: 

File de cod cu sparanghel și cartofi

Ingrediente pentru 4 porții
2 linguri cu ulei de măsline
4 fileuri de cod
3 căței de usturoi
1 lingură cu capere
Coajă de lămâie
1/2 ceașcă cu vin alb sec
2 cești cu apă
Cartofi mov sau cartofi obișnuiți
Zeamă de lămâie
Sare de mare
Piper negru
500 de grame de sparanghel proaspăt
Frunze proaspete de busuioc

Mod de preparare
Peștele se frige pe ambele părți în puțin ulei, după care se pune pe o farfurie. 
În aceeași tigaie cu pereții mai înalți și bună pentru introdus în cuptor se adaugă caperele, usturoiul și coaja de lămâie. Se amestecă bine un minut, după care se adaugă apa, cartofii, zeama de lămâie, sare, piper și se acoperă, lăsând totul la foc mic timp de 10-12 minute. 
Apoi se adaugă sparanghelul care se gătește 2 minute, după care se așază fileurile de pește, se acoperă și se gătește totul înca 3-5 minute. 
Se ornează cu frunze proaspete de busuioc.

Mușchi de porc cu miere la cuptor

Ingrediente pentru 4 porții
1/4 ceașcă cu miere de albine
1/4 ceașcă vin roșu
1 lingură cu muștar Dijon boabe
1/4 linguriță cu fulgi de ardei iute
1 bucată de mușchi de porc
Sare de mare
Piper negru
1 lingură de unt
1 lingură de ulei
2 crenguțe de rozmarin proaspăt sau uscat
 
Mod de preparare 
Pune grătarul pe raftul din mijloc al cuptorului și setează temperatura pe 200 grade Celsius.
Amestecă mierea cu vinul, muștarul și fulgii de ardei iute.
Mușchiul de porc se șterge cu șervețele ca să absoarbă tot lichidul, după care se călește pe toate părțile în ulei cu unt până se rumenește la suprafață, aproximativ 5 minute.
Se introduce la cuptor timp de 12-20 de minute, în funcție de cât de făcut se dorește a fi în interior. Se scoate mușchiul pe o farfurie, iar în tava se pune pe foc mediu și se adaugă amestecul cu miere. 
După ce fierbe amestecul cu miere se adaugă mușchiul de porc și se toarnă cu lingura peste el din glazura dulce. Se lasă pe foc încă 2 minute.
Se pune pe o farfurie și se toarnă toată glazura peste mușchi. 

Piept de pui marinat în sos de brânză feta

Ingrediente pentru 4 porții
4 cești de apă
110 grame de brânză feta
2 lingurițe de sare
2 linguriță de piper negru măcinat
4 bucăți de piept de pui fără piele
1 căpățână de usturoi
Crenguțe de rozmarin proaspăt sau uscat
1 lingură de ulei
1/2 lămâie.

Mod de preparare
Se amestecă în blender feta cu apă, sare și piper până când se omogenizează. 
Se toarnă amestecul într-o pungă mare, se adaugă pieptul de pui, se masează și se lasă la macerat în frigider 8 ore sau peste noapte.
Cuptorul se preîncălzește la 200 grade Celsius și se pune grătarul pe raftul din mijloc.
Pieptul de pui se scoate din sos, se șterge cu șervețel și se așază într-o tavă. Se lasă la temperatura camerei o jumătate de oră.
Se adaugă căpățâna de usturoi tăiată în două, crenguțele de rozmarin și se stropește totul cu puțin ulei de măsline. 
Se lasă la cuptor 35-45 de minute. 
După ce se scoate din cuptor se stropește pieptul de pui cu zeamă de lămâie.