Ce trebuie să știi când e caniculă?
Principalele riscuri pe care le prezintă un val de căldură sunt:
- deshidratarea
- supraîncălzirea, ceea ce poate agrava simptomele persoanelor care au probleme cu inima sau respirația
- insolația
Cine este supus celui mai mare risc?
Canicula poate afecta pe oricine, dar persoanele cele mai vulnerabile sunt: oamenii în vârstă, în special cei de peste 75 de ani, copiii, persoanele cu o afecțiune cronică gravă (în special cu probleme de inimă sau respirație), persoanele cu probleme de mobilitate (de exemplu, persoanele care suferă de Parkinson sau cele care au suferit un accident vascular cerebral), persoanele cu probleme grave de sănătate mintală, persoanele care iau anumite medicamente (inclusiv cele care afectează transpirația și controlul temperaturii).
Sfaturi pentru a face față caniculei
Închide geamurile și trage draperiile atunci când când este foarte cald afară. Deschide geamurile pentru aerisire atunci când este mai răcoare afară.
Evită căldura. Stai departe de lumina soarelui și încearcă să nu ieși între orele 11:00 și 16:00 dacă ești vulnerabil la efectele căldurii.
Poți menține răcoarea în casă prin lipirea unor materiale reflectorizante în afara ferestrelor. Dacă acest lucru nu este posibil, folosește perdele luminoase și ține-le trase. Jaluzelele metalice și perdelele întunecate pot atrage mai tare căldura.
Fă băi sau dușuri răcoroase și stropește-te cu apă.
Consumă în mod regulat băuturi reci, cum ar fi apa și sucul de fructe diluat. Evită excesul de alcool, cofeină sau băuturi cu un conținut bogat de zahăr.
Identifică cea mai răcoroasă cameră din casă, astfel încât să stai în ea atunci când e foarte cald.
Poartă haine largi și răcoroase, pălărie sau șapcă și ochelari de soare atunci când ieși.
Când să ceri ajutorul unui medic?
Dacă întâmpini unul dintre următoarele simptome în timpul caniculei, este recomandat să cauți imediat ajutorul unui medic:
- dureri în piept
- imposibilitatea de a respira
- confuzie
- sete
- slăbiciune
- amețeală
- crampe care se înrăutățesc sau nu dispar
Ideal este să urmărești și inserțiile de vreme din cadrul știrilor și să vezi când sunt anunțate codurile galbene, portocalii sau roșii de temperatură, pentru a te asigura că ai o sticlă cu apă cu tine și pentru a evita soarele.