Foloseşte oglinzi
Materialele cu un aspect preţios sunt ideale pentru a decora o baie în stil elegant. Este vorba despre cele care reflectă lumina, aşa cum sunt oglinzile, sticla sau obiectele metalice. Îmbracă un perete cu oglinzi sau foloseşte în dreptul chiuvetei o oglindă masivă şi vei obţine instant şi sezaţia unei camere mai mari şi mai luminoase.
Acoperă podelele
Seturile de covoraşe pufoase şi colorate sunt cât se poate de confortabile şi drăguţe, dar nu sunt sub nicio formă elegante.
Optează în schimb pentru covoare de mici dimensiuni, cu modele clasice, interesante, sub care să plasezi plasă antiderapantă.Investeşte în prosoape frumoase
Se spune că detaliile fac diferenţa şi este valabil şi în ceea ce priveşte decorul băii tale. De aceea, dacă vrei o baie elegantă, investeşte în prosoape de foarte bună calitate, cu modele deosebite.
Decorează cu flori
Vasele frumoase, în care să aşezi flori proaspete, te vor ajuta să-i oferi băii tale un aer elegant şi foarte îngrijit.
Poţi folosi şi plante cu flori în ghiveci, dacă baia ta are ferestre mari şi este suficient de luminoasă.Înlocuieşte plasticul
Accesoriile din plastic sunt departe de a fi elegante, de aceea este de preferat să le înlocuieşte cu cele din metal, sticlă sau ceramică. Optează pentru săpuniere, suport pentru periuţele de dinţi sau cel pentru hârtia igienică din materiale cu un aspect rafinat.