Înseamnă că ai nevoie să știi care sunt principalele avantaje de care ai parte când investești într-o cada freestanding compozit. Este vorba despre un obiect sanitar extrem de interesant și aspectuos, a cărui durată de viață poate ajunge chiar și la peste 20 de ani. Începând de la faptul că poți așeza o astfel de cadă oriunde îți dorești și până la aspectul său cu totul deosebit, iată doar 2 dintre beneficiile pe care să le cunoști, iar din rândurile ce urmează poți afla mai multe!
Cada freestanding compozit – rezistență sporită
Cu siguranță îți dorești ca atunci când faci o investiție în propriul cămin să fie una de durată.
Nimeni nu vrea să își schimbe cada în fiecare an, iar dacă optezi pentru un model freestanding, nici nu vei fi nevoit să faci acest lucru. Căzile stand alone sunt concepute special pentru a putea fi folosite până la 20 de ani, întrucât sunt rezistente la zgârieturi și își păstrează proprietățile, fără să altereze apa pe care o folosești. Totodată, aceste tipuri de căzi rămân la fel de frumoase ca aspect chiar și după câțiva ani buni de utilizare. Poți așeza cada oriunde îți dorești
Un alt avantaj important, de care te poți bucura când optezi pentru o cadă freestanding este acela că datorită modului în care este construită, o poți folosi în orice încăpere din casă îți dorești.
Singura condiție, pe care trebuie să o îndeplinești este aceea de a dispune de o scurgere și de o sursă de apă. De exemplu, dacă vrei să ai parte de o atmosferă ca în filme, îți poți monta cada în dormitor, aproape de fereastră, mai ales dacă ai o priveliște ce îți taie răsuflarea și de care te poți bucura atunci când te relaxezi. Alegi dintre mai multe forme interesante
În ceea ce privește forma pe care o cadă freestanding o poate avea, ai posibilitatea să alegi un model oval sau dreptunghiular ori un model asimetric interesant, care să se potrivească de minune cu baia ta modernă, în care te vei simți întotdeauna excelent.
Dimensiunea optimă
Dacă nu găsești o cadă perfectă din punct de vedere a dimensiunilor de care ai nevoie, poți opta pentru a-ți face una la comandă.
Mai exact, este suficient să măsori lungimea, lățimea, dar și adâncimea, pentru a determina care sunt dimensiunile spre care trebuie să te orientezi. Ulterior, vei putea muta cada ori de câte ori îți dorești, pentru a te bucura de ea la maximum.Bateria potrivită
Împreună cu cada freestanding ai nevoie și de o baterie potrivită, datorită căreia să poți acționa cât mai ușor. În acest sens, poți alege o baterie individuală, cu picior, pe care să o așezi pe podea sau poți opta pentru o baterie încastrată, dacă alegi să montezi cada lângă un perete. Ai grijă, însă, la înălțimea piciorului, dacă optezi pentru o baterie individuală, pentru a te asigura că robineții vor fi accesibili și ușor de folosit pe termen lung.
Elves.ro este partenerul tău de nădejde, la care poți apela atunci când ai nevoie de obiecte sanitare de top. baterii cada freestanding, până la oglinzi interesante și frumoase, dar și căzi moderne, pe care le poți folosi acasă cu încredere. Atunci când ești sigur de ce îți dorești, plasează comanda online în doar câteva momente!
Online găsești de la cele mai bune Date de contact:
Email: office@elves.ro
Telefon: 0760 077 183