Aspectul apartamentului tau are nevoie de o imbunatatire sau, cel putin, de o improspatare de sezon. Insa, atunci cand se pune problema designului interior, oamenii stiu ca isi doresc o schimbare, dar nu au nici cea mai vaga idee de unde sa isi inceapa proiectul.
Fie ca iti vine sa crezi, fie ca nu, designul interior al casei este extrem de important atat pentru starea ta generala de sanatate, cat si pentru buna ta dispozitie. Iata de ce.
Desi ritmul de viata este de-a dreptul haotic in zilele noastre, timpul (sa recunoastem, putin) pe care reusesti sa ti-l petreci acasa trebuie sa fie cat mai placut posibil. Tocmai de aceea este important ca designul interior al locuintei sa fie pe gustul tau si sa iti reflecte stilul si personalitatea.
Acest lucru va avea un efect pozitiv asupra starii tale de spirit. Sa nu uitam ca una dintre cauzele principale ale aparitiei afectiunilor medicale o reprezinta stresul. Ca atare, sa fii relaxata este o conditie absolut necesara pentru o stare de sanatate excelenta!
Daca urasti sa te intorci acasa seara, dupa o zi lunga si dificila la serviciu, doar pentru ca nu te simti bine in propria locuinta, acest lucru se va adauga unei situatii deja complicate.
Te simti presata de sarcinile de serviciu zilnice, responsabilitatile de parinte si cele gospodaresti se cumuleaza, esti din ce in ce mai tensionata, iar camerele care ti se deschid rand pe rand in fata ochilor iti displac prin stilul decorativ abordat. Stii ca ar trebui sa iei atitudine in aceasta privinta, dar nu mai ai energia necesara pentru a muta un obiect dintr-o parte in alta sau pentru a face schimbari. Insa aceasta este o situatie preferabil de evitat...
Totusi, daca abia astepti sa te intorci acasa, pentru ca iti face o deosebita placere sa iti petreci timpul liber in incaperile aerisite si luminoase, atent mobilate si decorate, acest lucru te va relaxa si te va ajuta sa iti mentii o stare buna de sanatate si un psihic optimist.
In ciuda beneficiilor evidente de a avea un design interior in concordanta cu dorintele proprietarului, foarte multe persoane nu apeleaza la sfatul sau la serviciile designerilor profesionisti, de teama ca a-si aranja apartamentul asa cum viseaza reprezinta o actiune extrem de costisitoare si care necesita foarte mult timp.
Insa nimic nu este mai departe de adevar! Iti oferim cateva sfaturi care te vor ajuta sa "luminezi" aspectul intregii locuinte, cu foarte mici investitii financiare sau chiar fara nici un ban cheltuit in plus.
In primul si in primul rand, tinem sa iti amintim un mic...
Foloseste-te de oglinzi pentru ca razele soarelui sa se reflecte si sa patrunda in toate colturile camerei, creand o atmosfera placuta si, bineinteles, aducand mai multa lumina si, de ce nu, intreaga vara in casa ta! Daca sunt utilizate corect, oglinzile pot influenta in mod semnificativ gradul de luminozitate din locuinta si au o importanta covarsitoare asupra impresiei generale pe care o lasa apartamentul atat proprietarului, cat si invitatilor acestuia.
O idee excelenta pentru amenajarea living-room-ului, in special pe timpul verii, o reprezinta aranjarea mobilierului in grupuri aerisite, in zona ferestrelor, astfel incat lumina soarelui sa rasfete din plin persoanele care stau linistite de vorba pe sofaua comoda sau pe fotoliile confortabile. Acest lucru va "deschide" si va da senzatia de spatiu mai generos.
Renunta la covoarele grele, care acopera toata podeaua, la obiectele decorative, revistele sau nimicurile care iti incarca in mod obisnuit masuta de cafea, la paturile, cuverturile, pernele decorative suplimentare, precum si la alte materiale care au tendinta de a incalzi spatiul si de a "goni" senzatia de vara proaspata si racoroasa pe care incerci sa o captezi in locuinta, prin toate aceste aranjamente decorative.
Totusi, daca tii neaparat sa pastrezi in living sau in dormitor anumite elemente, cum ar fi pernutele decorative sau paturile, ia in calcul varianta achizitionarii unor cuverturi sau a unor fete de perna care completeaza paleta cromatica aleasa pentru acest anotimp. Culorile alese pot fi verde, albastru acvatic, portocaliu sau bleumarin cu dungi albe. Culorile puternice (rosu, galben, turcoaz, verde, bleu etc.) te vor face sa te simti ca in vacanta in propriul apartament!
Foloseste-te de plante pentru a aduce natura in interiorul casei. Plantele tropicale, cu frunze asemanatoare palmierului, reprezinta o alegere excelenta pentru improspatarea designului interior al casei tale.
De asemenea, florile proaspat taiate si frumos colorate vor crea in spatiul de locuit senzatia unei veri minunate, pe care abia astepti sa ti-o petreci pe malul marii sau la poalele muntelui. Incearca sa nu exagerezi in ceea ce priveste plantele - daca iti incarci prea mult incaperile cu ghivece si plante de apartament, acest lucru va da impresia unui spatiu conservator.
Daca urmaresti sa te simti cat mai confortabil posibil in caminul tau, abordarea unui look estival este cea mai buna modalitate de a-ti atinge scopul. O locuinta luminoasa, plina de viata si de culoare va juca un rol hotarator asupra starii tale generale de sanatate. Pune in aplicare sfaturile noastre si te vei putea relaxa in locuinta mult visata!