Anotimpul schimbarii

Cei care apeleaza la Fengshui doresc, de obicei, o schimbare in bine inviata lor. Dar cat de dornici suntem sa ne modificam modul de a trai,rutina noastra...
Cei care apeleaza la Fengshui doresc, de obicei, o schimbare in bine in viata lor. Dar cat de dornici suntem sa ne modificam modul de a trai, rutina noastra care ne-a devenit atat de draga? Fie ca ne dam seama, fie ca nu, suntem supusi felului in care am trait pana acum. Putini au curajul sa afirme ca doresc schimbarea, iar si mai putini chiar actioneaza in acest sens.

Din mesajele primite pana acum de la cei si cele care citesc articolele despre Fengshui, am inteles ca s-au produs modificari in bine in existenta lor. Desi remediile si ideile expuse sunt generale (pentru ca nu putem prescrie acelasi tip de "medicamente" fiecarei case), se pare ca aplicarea lor da rezultate din cele mai bune. Cu atat mai mult va da roade o expertiza traditionala facuta de un consultant Fengshui care poate recomanda remedii specifice pentru fiecare casa sau apartament!

Cum sa cream schimbari
Cand dorim sa avem parte de schimbari in viata, este bine sa cream loc pentru acestea. Locul poate fi creat in spatiu sau . chiar si . in timp. Atunci cand suntem intr-un loc spatios, parca si timpul se dilata si ne simtim ca si cand am avea tot timpul din lume.
In schimb, atunci cand vietile noastre au un ritm prea rapid si suntem sub presiune, simtim nevoia "de spatiu". Este bine sa intelegem ca experimentam spatiul si timpul simultan, deci ceea ce facem in spatiu ne afecteaza in timp si reciproc.

Sa analizam acum conceptul de flexibilitate in legatura cu cel de "schimbare". Flexibilitatea ne ofera spatiu, modelandu-se conform cerintelor si facand loc altor lucruri sau evenimente. Flexibilitatea se poate aplica atat timpului, cat si spatiului.

In acest timp al sarbatoririi anului care tocmai se incheie si venirii unui an nou, mai bun, aplicarea unor elemente ale schimbarii poate fi benefica. Incercati sa creati flexibilitate in locuinta dumneavoastra prin spatii si materiale care raspund schimbarii - anotimpurilor, vremii, luminii, temperaturii.

Este momentul decorarii casei si a bradului cu elemente care tin de anotimpul iarna - stelute, beteala care creeaza iluzia zapezii, lumanari care sa suplineasca lipsa soarelui, etc. Flexibilitatea poate fi exprimata prin materiale care se onduleaza, se misca - cum ar fi beteala sau un sir de beculete care se poate mula conform dorintelor celui care decoreaza.
Creati modele cu linii curbe care sa aduca armonia naturii in casa dumneavoastra. Flexibilitatea in design implica vitalitate care poate fi exprimata si prin culori vii.

De asemenea, flexibilitatea adaptata anotimpului poate fi exprimata prin tablouri cu peisaje de iarna, lumanari albe ca zapada, fete de masa si lenjerie pentru pat in culori deschise. Bineinteles ca pentru a pastra echilibrul puteti adauga si nuante ale focului, in functie de atmosfera pe care doriti sa o aveti in camin.

In planul temporal, incercati sa gasiti moduri in care puteti renunta la diferite activitati care va rapesc timp fara a va oferi in schimb satisfactii pe masura. Puteti, de asemenea, sa va acordati la ritmurile naturale ale curgerii timpului si sa rezistati mai putin schimbarilor/altor evenimente, mergand odata cu fluxul temporal. Cedati pentru o vreme controlul pe care doriti sa il detineti cu tot dinadinsul asupra vietii. Nu va indemn sa faceti lucruri necugetate, ci doar sa imbratisati o stare de blandete si flexibilitate in decizii, actiuni, emotii. Cramponarea nu aduce cu sine decat ingustarea plajei de posibilitati, sporirea stresului si nevoia de mai mult spatiu si timp.


Centrul casei
Prin centrare putem intelege o multime de lucruri. Centrarea poate fi modul in care ajungem in spatiul nostru interior unde ne regasim echilibrul. Cand suntem in stransa legatura cu centrul nostru, tot ceea ce atingem va deveni centrat.

In locuinta, spatiul central (in mod simbolic, nu spatial) poate fi reprezentat de un loc care transcende viteza cu care ne ducem viata si frustrarile de care aceasta poate fi atinsa. Spatiul central poate aparea in diferite forme: un altar intr-o firida din perete, o camera special amenajata sau, pur si simplu, un colt dintr-o incapere.

Meditatie la sfarsit de an
Acum poate aveti nevoie de liniste pentru a va analiza actiunile din anul care se incheie. Acest spatiu central va poate oferi acea pace a mintii de care aveti nevoie pentru introspectie. De obicei, sfarsitul anului este si perioada in care ne trasam obiectivele pentru anul urmator. O atmosfera calma si plina de obiecte care ne transpun in stari meditative este necesara pentru a avea claritate in gandire si a alege ceea ce ne va face bine si ne va ajuta sa inaintam pe drumul pe care ni l-am ales.


Fiecare are o serie de lucruri (carti, icoane, fotografii, etc.) pe care le considera speciale (sacre). Acestea pot fi aranjate in acest spatiu central, intr-un mod in care sa ne conduca la efectele pe care le dorim. Acest spatiu ne poate ajuta foarte mult atunci cand avem nevoie de acel echilibru care poate ne lipseste din viata de zi cu zi. Atunci cand creati acest spatiu si il decorati, incercati sa aveti in vedere si alte aspecte pe care le-am conturat in alte articole de Fengshui: modul de curgere a energiei, echilibru dintre cele cinci elemente, iluminarea spatiului.

Acest loc central il puteti folosi si pentru studiu sau meditatie pe tot parcursul anului si nu doar in ocazii speciale.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod