Partea cu ghiveciul vine din experienţa personală, în condiţiile în care am un motan de-a dreptul obsedat de săpat în pământul plantelor de apartament.
Dar îl iubesc orice ar face şi cu siguranţă sentimentul este reciproc :DDe fiecare dată când întâmpin o problemă în ceea ce priveşte comportamentul "distructiv" al lui Mao faţă de locuinţa mea, încerc să o rezolv astfel încât el să se bucure la fel de tare de viaţa lui de pisoi gras, jucăuş şi negru. Prin urmare adaptez, pentru ca el să se distreze în continuare, dar fără să-mi distrugă tot prin casă.
De exemplu, o blăniţă pufoasă este alternativa perfectă la canapea, pat sau fotoliu, locuri pe care Mao le ocupă fără nicio remuşcare că lasă în urma lui zeci de fire de păr.
Pentru că problema cu plantele de apartament nu se reduce numai la săpat pământul, ci şi la ronţăit frunzele (care pot fi chiar periculoase pentru animale), un ghiveci cu Iarba-pisicii pe podea este soluţia perfectă. Este delicios pentru Mao, dar şi decorativ. Şi ca să stopez activitatea de "minerit", am înlocuit ghivecele cu gura lată cu unele înalte.
Iată alte idei prin care îţi răsfeţi animăluţul şi în acelaşi timp îţi salvezi locuinţa :))
Sursă foto: marthastewart.com; decorix.ro