6 motive pentru care uitatul la televizor este nociv. Închide-l!

Fiecare oră petrecută în faţa televizorului scurtează viaţa cu 22 de minute, avertizează oamenii de ştiinţă australieni. Într-o societate în care acest aparat electrocasnic este nelipsit din orice casă, s-au născut şi multe motive de îngrijorare în rândul specialiştilor în sănătate, despre uitatul la televizor şi cât este de nociv acest obicei. Închide-l cât mai des şi îţi vei creşte şansele de a te bucura de o viaţă lungă şi fericită.

Experţii Universităţii din Queensland, Australia, susţin că studiile desfăşurate în domeniu au demonstrat că uitatul la televizor 6 ore pe zi poate conduce la riscul de a deceda cu 5 ani mai devreme decât arată ceasul biologic.
Se pare că petrecerea timpului liber vizionând programe TV este la fel de periculos pentru sănătate, precum fumatul sau obezitatea.

1. Uitatul la TV îţi îmbolnăveşte inima

Un prim motiv pentru care uitatul la TV este nociv se referă la efectele sale negative pe termen lung, în privinţa sănătăţii cardiovasculare. Astfel, lenevitul ore în şir în faţa unui ecran înseamna lipsă de activitate fizică, factorul principal de risc în declanşarea afecţiunilor cardiace.

Experţii în sănătate spun că nu este deloc o coincidenţă faptul că populaţiile din Occident, care petrec cel mai mult timp vizionând programele TV, prezintă cea mai mare rată de mortalitate din cauze cardiace.

2. Uitatul la TV te îngraşă

Sedentarismul şi, de multe ori, consumul de gustări nesănătoase în faţa televizorului, sunt alte două consecinţe ale dependenţei de TV.
Prin urmare, rişti să te îngraşi considerabil de la un an altul şi, prin urmare, să dezvolţi numeroase probleme de sănătate, în afară de o stimă de sine scăzută.

Un studiu derulat de Scoala Harvard de Sănătate Publică a descoperit că privitul exagerat la televizor creşte substanţial riscul instalării obezităţii şi a diabetului de tip 2.

4. Televizorul îţi oferă multe informaţii false

Unul dintre cele mai dăunatoare efecte nocive ale uitatului la televizor este dezinformarea, mai exact bombardarea cu informaţii false sau denaturate, care îţi afectează percepţia asupra realităţii. Televiziunea ar trebui, teoretic, să realizeze un portret obiectiv asupra lumii, însă de cele mai multe ori, face exact contrariul.
Evită să te laşi pradă manipulării mediatice şi alege să treci prin propriul filtru al discernământului lucrurile care se petrec în jurul tău.

5. Televizorul îţi scade performanţa intelectuală

Cercetătorii au mai descoperit un efect surprinzător al uitatului la televizor. Se pare că acest obicei ne inhibă abilitatea de a gândi. Când primim cantităţi mari de informaţie rapid, păreri, analize şi critici emise de alţii, creierul nostru tinde să îşi oprească mecanismele discernământului analitic şi critic.

Programele TV sunt concepute în aşa fel încât să capteze în totalitate atenţia privitorilor prin mesaje intens stimulative, ceea ce înseamnă că ai foarte puţin timp la dispoziţie să le digeri corespunzător.

6.
Televizorul îţi iroseşte timpul


Viaţa e scurtă, iar noi o petrecem uitându-ne la televizor. Statisticile arată că occidentalii dedică 5-10 ore pe zi vizionării programelor TV. Dacă faci parte din această categorie, nu te întreba de ce eşti mereu în lipsă de timp, nu te vezi destul de des cu prietenii, nu faci sport şi nu citeşti măcar o carte din când în când.