5 sfaturi pentru un camin intim iarna

Frigul iernii nu trebuie sa te impiedice sa te bucuri de spatiul tau de locuit. Dimpotriva, lunile reci ar trebui sa iti testeze si mai mult imaginatia, in incercarea de a gasi...

Frigul iernii nu trebuie sa te impiedice sa te bucuri de spatiul tau de locuit. Dimpotriva, lunile reci ar trebui sa iti testeze si mai mult imaginatia, in incercarea de a gasi solutii optime pentru un design interior placut si intim. Din fericire, avem pentru tine sfaturi care te vor ajuta sa iti transformi caminul in locuinta de vis...

1. Culorile vii - obligatorii!

Opteaza pentru tonuri deschise, vii, pline de viata si energie. Gandeste in termeni de auriu, galben, portocaliu si rosu. Acestea sunt nuante care creeaza un sentiment aproape imediat de caldura si apropiere. Chiar este posibil sa nu fie nevoie sa dai drumul la caldura in mod expres, din moment ce culorile iti vor "incalzi" spatiul si sufletul...

In cazul in care nu exista posibilitatea sau solutii pentru schimbarea culorii peretilor, care in prezent sunt albi, iti recomandam sa te indrepti spre nuantele mentionate mai sus, in ceea ce priveste mobilierul, accesoriile si covoarele.

Cu siguranta, se va simti diferenta!

2. Pleduri moi si pufoase

Canapelele si fotoliile pot deveni un placut loc de odihna, atata vreme cat le organizezi de aceasta maniera. Un pled sau o cuvertura moale, pufoasa si calduroasa poate face minuni, transformand o zona de discutie intr-un colt de... leneveala.

Pledurile se gasesc pe piata intr-o varietate de culori si modele si le poti accesoriza oricand cu restul elementelor din incapere. In plus, va fi atat de usor si de placut sa te ghemuiesti in patura, in fata televizorului... Aceste pleduri reprezinta un detaliu de nelipsit, in special in dormitoare.

3.
Ferestre izolate


Fotoliul tau preferat are locul langa fereastra? In acest caz, te sfatuim sa aplici ferestrelor tratamente de izolare, pentru a impiedica vantul si curentul sa patrunda in camera. In cazul in care spatiul iti permite, cauta solutii pentru amplasarea fotoliului intr-un colt mai calduros din incapere.

4. Asorteaza-te cu iarna!

Desi vazele pline cu flori proaspete reprezinta o alegere intotdeauna la indemana, in lunile de iarna poti opta si pentru alte tipuri de aranjamente, cum ar fi cosurile din rachita, pline cu conuri de brad sau de pin - astfel, vei conferi camerei un aer proaspat si adecvat sezonului.

Nu uita de pernutele de decor din fleece - este un material moale si excelent in lunile reci, cand vrei sa te protejezi de frig.

5.
Scortisoara, aroma iernii...


Pentru ca fiecare anotimp pare sa aiba asociat un parfum al sau, credem ca iarna "miroase" a scortisoara... Poate sunt de vina pentru acest lucru prajiturelele si fursecurile pe care le pregatim, rasfatandu-ne in week-end... Oricare ar fi motivul, apeleaza la orice modalitate care te ajuta sa aduci acest parfum la tine acasa: lumanari parfumate, pot-pourri-uri, spray-uri parfumate etc.

In cazul in care aceasta aroma nu se numara printre preferatele tale, poti opta pentru parfumul merelor sau al portocalelor, pentru mirosul de brad sau de fructe de padure. Datorita lor, te vei simti cu adevarat la tine acasa!...

Un articol de Alina Bleaja

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod