5 rețete de băuturi cu cafea:
Iced Coffee
Această băutură este o variantă de cappuccino rece foarte ușor de preparat și foarte gustoasă!
Timp de preparare: 10 minute/1 porție
Ingrediente:
- 2 lingurițe nes
- 1 linguriță zahăr
- 3 linguri apă caldă
- 150 ml lapte rece
Într-un recipient cu închidere ermetică se combină nesul (cafeaua instant), zahărul și apa caldă. Se agită până când conținutul devine spumos. Se toarnă într-un pahar plin de gheață. Umple paharul cu lapte și ajustează băutura după gust, dacă este necesar. Se poate orna cu frișcă.
Informații nutriționale: 116,3 calorii/1 porție.
Cafe Latte
Această băutură este iubită de toți pasionații de cafea. Iată o rețetă pe care o poți face acasă!
Timp de preparare: 15 minute/4 porții
Ingrediente:
- 2 căni de lapte
- 1 ⅓ cană de cafea espresso proaspăt preparată
Se încălzește laptele la foc mediu spre mic. Amestecă ușor cu un mixer pentru spumare pentru a crea spumă. Se prepară cafeaua espresso și se distribuie în mod egal în 4 pahare sau căni. Se toarnă laptele, ținând spuma cu o lingură. La final, de adaugă spuma deasupra.
Informații nutriționale: 62,6 calorii/1 porție.
Flavored Latte
Urmează această rețetă de bază pentru a prepara latte-ul aromat preferat folosind filtrul de cafea.
Timp de preparare: 5 minute/1 porție
Ingrediente:
- 1 ¼ cană de lapte
- 2 linguri orice aromă de sirop (vanilie spre exemplu)
- 40 ml de de cafea espresso proaspăt preparată
Se încălzește laptele până când iese abur. Toarnă siropul într-o cană mare de cafea. Se prepară espresso-ul, apoi se adaugă în cană. Se toarnă laptele aburind în cană folosind o lingură pentru a reține spuma. Spuma se adaugă la final deasupra.
Informații nutriționale: 261,4 calorii/1 porție.
Iced Mocha
Când temperaturile sunt ridicate, această băutură rece e perfectă. Iar metoda de preparare e genială!
Timp de preparare: 1 zi/4 porții
Ingrediente:
- 1 ½ cană cafea rece
- 2 căni lapte
- ¼ cană sirop de ciocolată
- ¼ cană zahăr alb
Prepararea în sine durează 5 minute, numai că înainte de asta mai este un pas. Toarnă cafeaua în tava de cuburi de gheață. Se congelează până când devine solidă sau se lasă peste noapte.
Informații nutriționale: 162,6 calorii/1 porție.
- Bonus:
Matcha Frappe
Acest latte rece simplu de ceai verde fără lactate te va surprinde cu aroma lui!
Timp de preparare: 5 minute/1 porție
Ingrediente:
- 1 cană de lapte de soia cu vanilie
- 1 linguriță pulbere de ceai verde (matcha)
- 2 pastile îndulcitor
- ½ cană cuburi de gheață
Toarnă laptele de soia într-un blender. Adaugă matcha. Se amestecă până se dizolvă, iar amestecul se omogenizează perfect, aproximativ 30 de secunde. Se adaugă îndulcitorul și se amestecă până se dizolvă, aproximativ 10 secunde. Umple un pahar cu gheață și toarnă peste amestecul de ceai verde!
Informații nutriționale: 115,5 calorii/1 porție.
Sursă: allrecipes
Posteaza comentariu