5 modalităţi ingenioase de aranjare a mesei de Paşte



Scândura reinventată 


Pentru nonconformiști și iubitorii stilului rustic, recomandăm acest centerpiece deosebit pentru masa de Paște. Folosim culori pastel, pentru visători și pentru că ne plac atât de mult. Găinile și iepurii din sticlă se ascund printre fân și flori, iar copiii vor fi foarte fericiti când vor descoperi că am ascuns bomboane în iepurașii mov. Scândura e ușor de făcut sau de găsit prin casă. Așteaptă doar să fie descoperită și pusă în valoare pe masa de Paște.

Vaza simplă din sticlă


Această vază poate face atâtea lucruri frumoase: cu doar câteva crenguțe verzi și flori vei obține un decor natural de paște. Agață ouă de crenguțele proaspete, cu panglici simple, sfoară sau orice element care se potrivește cu tematica mesei tale.
Poți adapta acest decor la orice culori vrei să folosești și, mai ales, la orice stil: crenguțele se vor adapta și la cele mai elegante mese, dar și la cele rustice din cale afară. Vaza e numai bună de adăpostit și ouăle vopsite, printre care poți adăuga iarbă proaspătă sau fân. Un obiect versatil, simplu și de efect, de care ne-am îndrăgostit.

Clopotul din sticlă


Dacă dorești un centerpiece simplu și de efect, clopotul de sticlă e cea mai firească alegere. Sub el poți pune ouă decorative mari, coșuri mici cu ouă sau iepuri.
Aceiași iepuri vor înveseli masa dacă îi lași să țopăie pe ici, pe colo. De clopot mai poți lega panglici sau sfoară, pentru un efect rustic. 
 
Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!  
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod