5 lucruri pe care să nu le lași în urmă când te muți

În frenezia împachetării lucrurilor destinate noii locuințe, ești puternic tentat să renunți la lucruri cărora nu le găsești pe loc întrebuințarea imediată sau cu al căror împachetat nu mai ai chef să-ți bați capul.

Rezistă tentației! Unele obiecte merită mai multă considerație pentru că:


•    Deși nu le-ai folosit până acum, poți începe să le folosești de acum înainte


•    Multe sunt chiar valoroase, dacă nu pentru tine, măcar pentru altcineva din familie, poate chiar pentru copiii tăi, când vor crește


•    Unele obiecte pur și simplu nu se mai fabrică acum, ca să le poți înlocui


•    Altele devin mai valoroase cu trecerea timpului


•    Multe sunt unicate și prin ineditul lor, adaugă personalitate oricărei locuințe


Din păcate, multe dintre lucrurile pe care le lași în urmă sunt decorațiuni.

Nu spun să cari după tine toate bibelourile kitchoase, covoarele uzate până la urzeală și alte troace lipsite de orice valoare. Dar dacă în inventarul tău se află piese din cele enumerate mai jos, mai gândește-te. Majoritatea sunt de neînlocuit sau pot fi înlocuite la niște prețuri uriașe:


•    Serviciile și piesele vechi din porțelan fin (cehesc, chinezesc, bavarez sau francez), cristaluri de calitate sau sticlă de Murano, mai ales dacă sunt complete și neciobite. Folosește-le odată, o viață ai. Sau poate le vor folosi copiii tăi, de ce să cumpere altele?


•    Tablourile originale (semnate) sau reproducerile de calitate.

Atâta timp cât nu sunt printuri sau înfățișări de prost gust (nuduri în decor oriental, Răpirea din Serai, Cina cea de taină desenată la beție, uleiuri stridente), arta merită salvată, expusă, admirată. Fără artă ce am mai fi? Dacă te descurajează rama decrepită sau pânza marcată de trecerea timpului, să știi că rama se poate schimba, iar pânza poate fi restaurată.


•    Cărțile. A invoca lipsa de spațiu destinată cărților este o scuză jalnică, cărțile pot sta pe jos, oriunde, poți face noptiere din ele. Dacă renunți la cărți fiindcă se umplu de praf înseamnă că nu citești și acest articol nu este pentru tine.

Da, poți filtra cu ocazia mutării cărțile care sunt cel mai neînsemnate, pentru a face loc altora noi. Mă refer la manuale vechi, cărți tehnice sau ghiduri depășite ori romanele de duzină.


•    Mobilierul de valoare. Nu se mai fabrică acum astfel de mobilă din lemn masiv și, dacă da, au niște prețuri absolut prohibitive. Dacă ai și doar un scaun vechi, frumos sculptat sau o servantă pictată manual, nu o lăsa în urmă doar fiindcă a fost afectată de trecerea timpului. Există acum destule ateliere de restaurare care fac o treabă excelentă cu mobilierul vechi, va arăta ca nou.

Iar piesa restaurată își va găsi locul binemeritat în noua casă, alături de alte piese vechi sau noi dragi ție.


•    Sculpturile și decorațiunile din marmură, onix, pietre semiprețioase, bronz sau lemn- întotdeauna piese de valoare, unicate care vor completa cu stil noul decor, fiindcă vechiul și noul nu se mai exclud demult în amenajări.


Paula, de la Kiki Concept





 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod