Trei exercitii fizice pentru o nastere usoara

Adevarul este ca nimeni nu-ti poate spune cu exactitate cum va decurge travaliul, cat de repede vei naste si in ce ritm se va reface organismul tau dupa aceea. Fiecare femeie reactioneaza altfel, dar asta nu inseamna sa-ti astepti bebelusul cu teama in suflet, gandindu-te la contractii si intrebandu-te cum vei face fata momentului. Exista cateva metode usor de pus in practica, prin care iti poti pregati organismul in vederea nasterii.
Exercitiile Kegel

Acestea constau in contractarea usoara a musculaturii pelviene care sustine uretra, vezica urinara, uterul si canalul rectal. Tonifierea muschilor din abdomenul inferior va imbunatati circulatia sangelui in aceasta zona, ceea ce contribuie la evitarea aparitiei hemoroizilor (multe dintre mamicile care nasc pe cale naturala se confrunta cu aceasta problema), si la o mai rapida vindecare a episiotomiei. De asemenea, o serie de studii si constatari ale specialistilor americani au demonstrat faptul ca exercitiile Kegel, practicate cu regularitate, scurteaza travaliul.


Poti face aceste exercitii oriunde: lucrand la calculator, privind emisiunea preferata la televizor sau chiar stand la rand la supermarket. Incordeaza muschii ca si cum te-ai abtine sa urinezi, mentine-i astfel timp de patru-cinci secunde si apoi relaxeaza-te. Repeta de zece ori. Ideal ar fi sa executi cate trei seturi de cate zece exercitii, de trei ori pe zi. Nu este deloc dificil, si, daca esti constiincioasa, efectele vor fi pe masura.

"Pisica furioasa"

Acest exercitiu presupune sa te apleci mult in fata, in timp ce stai in picioare, ceea ce te va ajuta sa-ti tonifici musculatura abdomenului si astfel, durerile de spate specifice contractiilor vor fi considerabil mai suportabile.
Inclina-te in fata, incordand muschii abdomenului si respirand adanc. Mentine pozitia timp de zece secunde si revino la vertical. Executa cate cinci astfel de serii, de trei ori pe zi.

Genuflexiuni

Iata un alt exercitiu care, pe langa faptul ca te ajuta sa te mentii in forma, reprezinta o modalitate eficienta de a te pregati in vederea nasterii, deoarece contribuie la o mai buna deschidere a pelvisului. Aseaza-te pe un scaun, cu pieptul lipit de spatar si, sprijinindu-te in maini, ridica-te usor si ramai in aceasta pozitie, incordand musculatura pelvina.
Relaxeaza-ti muschii superiori si "lasa-te" cu toata greutatea in picioare. Inspira adanc, aseaza-te pe scaun si reia miscarea. Este bine sa efectuezi zece astfel de ridicari complete, de cinci ori pe saptamana.

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • gianinatm pe 3 Iun 2006, 09:10
    Nelamurire

    Nu este precizat pana in ce moment al sarcinii se pot face exercitiile, mai ales genuflexiunile. Nu-mi pot imagina o burtica imensa in pozitiile descrise.

    0
    0

  • DarkRain pe 30 Apr 2006, 00:10
    E interesant

    Eu zic sa sunt munte chesti interesante ce le poti invata de aici

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod