Subconstienta sau pe deplin constientizata de catre managerii companiei la care lucram, motivarea angajatilor a inceput sa se remarce ca o realitate careia i se acorda din ce in ce mai mult timp si atentie.
Motivatia este importanta si ea diferentiaza rezultatele si performantele fiecarui angajat. Teoretic, este responsabilitatea managerului sau a HR managerului sa se asigure ca echipa lucreaza la nivel optim intr-un mediu motivant. Practic, managerii mai au si alte task-uri care sa ii preocupe, astfel, misiunea initiala de a motiva fiecare membru al organizatiei este de multe ori sortita esecului.
Sfatul meu este urmatorul: identifica-ti proprii factori motivationali si exerseaza-ti puterea de persuasiune in fata managerului.
Conform teoriei lui Maslow nevoile individului sunt satisfacute progresiv, cu alte cuvinte, dupa ce ti-ai indeplinit nevoile primare, aspiratiile tale cresc si iti stabilesti noi teluri.
Pornind de la aceasta teorie, fa-ti o lista a propriilor cerinte de ordin psihologic, social sau material si comunica-le managerului. Iti voi da cateva exemple care sa te ajute in demersul tau si pornind de la acestea intocmeste-ti o lista exhaustiva a asteptarilor tale care te pot motiva sa devii cu adevarat performanta in domeniul ales.Salariul
Este mai mult decat evident ca acest punct, de multe ori extrem de sensibil, reprezinta un factor motivational puternic pentru multi dintre noi. Dar, fii sigura ca oricat de mult ai castiga, vei dori din ce in ce mai mult, astfel trebuie in mod obligatoriu sa existe si alte satisfactii care sa te motiveze sa te prezinti la serviciu in fiecare zi.
Nevoia de siguranta
Fie ca te gandesti la siguranta locului de munca, fie ca te gandesti la siguranta sanatatii tale in mediul in care iti desfasori activitatea, aceasta este una dintre nevoile de baza careia ii acordam multa atentie.
Nu uita sa te documentezi in permanenta in ceea ce priveste drepturile tale si citeste cateva principii de baza ale fiziologiei ambientale.Nevoile de ordin social
Mediul de lucru este un mediu social in 99% din cazuri. De cele mai multe ori ne petrecem mult mai mult timp la serviciu decat acasa, astfel incat relatiile cu colegii trebuie sa nu creeze tensiune sau stres negativ, pentru a ne putea desfasura activitatea intr-un mod cat mai placut.
Recunoasterea
De fiecare data ne creste increderea in sine cand managerul ne recunoaste meritele si competentele in fata intregii echipe. A-ti fi recunoscut statutul in cadrul organizatiei din care faci parte inseamna in mod evident constientizarea importantei tale ca angajat si, totodata, un plus in implinirea personala.
Nevoia de auto-realizare
Ultima dintre nevoile enuntate de Maslow, cea din varful piramidei, se refera la atingerea unui prag superior de implinire odata ce toate celelalte nevoi au fost satisfacute.
Vei dori sa te auto-realizezi, sa inveti din ce in ce mai mult, sa performezi la capacitate maxima. Acest lucru se poate intampla in cadrul unei organizatii puternice, capabile sa-ti ofere baza unei cariere solide.Aceste nevoi sunt schitate in mare si reprezinta puncte de plecare pentru identificarea aspiratiilor si asteptarilor tale. Ideal ar fi ca ele se functioneze coroborat pentru a-ti oferi toate premizele sa te auto-depasesti, sa te simti implinita si dornica de a excela. In cazul in care oricare dintre aceste principii nu te multumeste, fii asertiva, mizeaza pe profesionalism si comunica-ti nemultumirile managerului. Nu uita ca performantele tale sunt performantele organizatiei din care faci parte, iar acest lucru este stiut de orice manager.