De ce muncesti?

De ce unii oameni muncesc de mici copii, alti inca din timpul facultatii si altii dupa terminarea studiilor? Ce urmaresti cand te angajezi? Fii constient ca trebuie sa stii de la bun inceput de ce muncesti si cum iti poti atinge scopurile. Aspiri la o cariera de succes? Evalueaza-ti periodic metodele aplicate pentru a descoperi cand anume ai gresit si cand ai procedat bine.

De-a lungul vietii, indiferent de cariera pentru care ai optat nu ai cum sa nu te confrunti cu doua intrebari majore:

  1. De ce muncesti?
  2. Ai o cariera de succes?
La prima intrebare raspunsul este aproape evident: muncesti pentru ca trebuie sa te intretii si pentru a-ti permite anumite rasfaturi. Pentru a doua intrebare, raspunsul este mai greu de aflat pentru ca se afla in conexiune directa cu "planurile de atac" pe care le ai in vedere sau pe care le-ai folosit deja.


Unde vrei sa ajungi?

Daca te preocupa atingerea succesului in cariera, este imperativ sa iti poti oferi un raspuns precis la prima intrebare.
Necunoasterea acestui raspuns sau incapacitatea de a raspunde te situeaza in postura de a nu sti ce drum sa alegi pentru a obtine succesul. Din moment ce nu stii unde vrei sa ajungi, cu siguranta vei sfarsi intr-un loc strain de visurile si dorintele tale, departe de a considera ca ai atins succesul in cariera.

Lista de mai jos cuprinde motivele cele mai invocate de angajati:
  • pentru intretinerea personala;
  • pentru a castiga cat mai multi bani;
  • pentru a-si dezvolta la maxim diferite abilitati si cunostinte;
  • pentru a avea un program ordonat;
  • pentru a cunoaste faima;
  • pentru a-i ajuta pe cei din jur;
  • pentru satisfacerea intereselor personale;
  • pentru a calatori prin toata lumea;
  • pentru a schimba soarta omenirii.

Te poti regasi in unul sau mai multe dintre aceste motive sau poti sa ai o lista care sa contina alte noua motive ce nu sunt mentionate in lista.
Nici unul dintre argumentele de mai sus nu este mai bun sau mai putin aplicabil decat altul. De indata ce descoperi care sunt motivele care te-au determinat sa te angajezi, este bine sa te gandesti cum anume iti vei atinge scopurile.

Ai cercetat metodele aplicate de altii pentru o cariera de succes? Ti le-ai insusit? Au functionat si in cazul tau? Ti-ai stabilit un criteriu conform caruia vei putea evalua daca ai o cariera de succes? Acestea sunt intrebari al caror raspuns nu poate fi cunoscut decat de tine.
Rezerva-ti timp pentru a-ti defini adecvat telurile in viata profesionala, gaseste cea mai indicata maniera de a-ti evalua succesul si te vei afla pe drumul cel bun spre locul in care ti-ai propus sa ajungi.