Poate nu ți se pare posibil să te bucuri de programul haotic și multitudinea de activități uneori suprapuse de la serviciu, dar cel puțin nu vei avea timp să te plictisești. Deși tensiunea sau anxietatea se acumulează atunci când trebuie să rezolvi foarte multe lucruri, specialiștii consideră că aceste stări sunt mai utile pentru performanță decât stagnarea creată de monotonia la locul de muncă. Lista de activități propusă de gethppy.com te va ajuta să te simți mai bucuros în timpul orelor de lucru și să progresezi tot timpul.
La nivel teoretic poți fie să muncești și mai intens, fie să descoperi lucruri care te entuziasmează pentru pauzele cuprinse în programul tău.
A doua variantă este favorizată și de oamenii de știință pentru că va reface rezervele de creativitate și bună dispoziție.
Iată câteva soluții eficiente pentru a combate monotonia la locul de muncă:
1. Ascultă muzică
Muzica te poate ajuta să te concentrezi mai ușor și să reduci tensiunea pe care ai acumulat-o. Vei diminua stresul pe care îl simți și vei avea din nou o stare de spirit pozitivă, fiind gata de noi provocări.
2. Joacă-te
Îți poți stimula creierul pentru a depăși intervalele plictisitoare cu ajutorul unei pauze în care tu și colegii tăi veți testa un joc video.
Potrivit specialiștilor, numai 15 minute de joacă vor maximiza productivitatea pentru următoarele 4 ore.
3. Fă sport
De ce să nu faci și mișcare în timpul pauzelor? Dacă în clădirea de birouri în care lucrezi sunt disponibile și dușuri vei putea să alergi 30 de minute în fiecare zi, în pauza de prânz. Te vei simți mulțumit de rezultatele tale și vei căuta noi modalități de a te afirma.
4. Planifică-ți activități care te stimulează în pauze
Poți trimite un email unui prieten din liceu, poți planifica o călătorie de weekend, vei citi online despre tendințele de modă, îți poți suna părinții sau poți investiga un nou hobby.
Este recomandat să iei o pauză de 5-10 minute în cadrul căreia să te ocupi de o activitate similară cu cele menționate. Vei vedea că motivația ta va fi mai solidă și nu ți se va mai părea că ești blocat la serviciu, fără șansa de a face nimic interesant.
5. Implică-te mai mult în activitatea profesională
Încearcă să privești sarcina pe care o ai de rezolvat dintr-un alt unghi și să găsești o modalitate diferită de a o rezolva. De asemenea, este util să evaluezi rezultatele pe termen lung sau să corelezi avantajele și dezavantajele diferitelor strategii.
6. Caută o nouă idee pe care să-ți bazezi efortul
Este util să fii foarte bine informat cu privire la tendințele cele mai noi din domeniul tău de activitate.
Vei putea folosi informațiile pentru a dezvolta proiectele la care lucrezi și a fi apreciat. Este adevărat că vei avea nevoie de timp pentru a face aceste cercetări, dar dacă oricum te plictisești de ce nu ai începe să te informezi chiar acum? Poți cere și părerea altor colegi sau poți discuta această opțiune cu toată echipa ta într-o pauză.