In perioada aceasta, lumea intreaga este "in fierbere": la Beijing, Jocurile Olimpice sunt in plina desfasurare. Ne gandim la reprezentantii nostri, studiem calendarul oficial al competitiei pentru a sti cand vor intra in concurs, daca avem posibilitatea, le urmarim evolutiile cu sufletul la gura, daca nu - printre doua rapoarte si un telefon de la sef, cautam febrili pe Internet, pentru a sti ce se intampla la mii de kilometri distanta.
Si, multumita prestatiilor sclipitoare ale catorva dintre ei, am avut pana acum ocazia sa ascultam de cateva ori imnul national. Poate ca ne-au dat lacrimile si, pentru o clipa, am reflectat la imensa munca din spatele acestor realizari, la sacrificiile sportivilor si la fericirea, probabil de neegalat, pe care o simt in acele momente.
Aceste ganduri si trairi ne invita de multe ori la reflectie. Unde suntem noi, din punct de vedere profesional? Cat de departe este o medalie de aur (metaforic vorbind)? Care sunt aspiratiile noastre supreme in ceea ce priveste cariera si, mai important, cum am putea ajunge sa le concretizam?
Nu o data ni se poate intampla sa constatam ca, pur si simplu, nu avem curajul sa ne dorim mai mult.
Sau, o alta ipoteza: poate ca asteptam "marea idee", care sa ne scoata din anonimat si care sa netezeasca drumul spre succes. Ei bine, exista o sansa (infima) ca acest lucru sa se intample. Dar probabilitatea de a ajunge la varsta pensionarii fara ca ideea sa fi aparut este infinit mai mare. Esti sigura ca vrei sa-ti asumi riscul?
Exista vreun "secret"?
Hmm, nu prea. Daca ar fi existat, cu totii am fi muncit cu daruire maxima, am fi fost perfect multumiti cu locul de munca pe care il avem si lumea ar fi fost, cu siguranta, mult mai buna. De exemplu, pasiunea pentru ceea ce faci este necesara, dar nu suficienta.
In primul rand, pentru ca nu se poate sa simti mereu la fel: oricat de mult ti-ar placea ceea ce faci, sunt si proiecte care te exaspereaza, si clienti care te scot din minti cu pretentiile lor, si negocieri care par ca nu se mai termina, si momente cand simti ca scapi lucrurile de sub control. Ai putea, cu toata sinceritatea, sa spui ca si in situatii de acest gen esti la fel de indragostita de munca ta?
Probabil ca nu, si este omeneste. De aceea, nu trebuie sa te bazezi numai pe acest lucru. In alta ordine de idei, pasiunea pentru ceea ce faci s-ar putea transforma destul de usor in multumire de sine si autosuficienta. Iar acest lucru te-ar putea frana in drumul spre medalia de aur despre care vorbeam.
De fapt, nemultumirile care apar la locul de munca ar putea constitui un semnal pozitiv si un pas in directia cea buna: cand ceva nu mai merge, iti dai seama ca a sosit timpul pentru o schimbare. Cand totul merge bine, nu avem nici o pornire sa modificam ceva in parcursul nostru profesional sau in modul in care ne desfasuram activitatea la birou. Nemultumirile ne fac sa ne dorim mai mult.
Desigur, acesta nu este un indemn sa devii carcotasa, pentru ca extremele n-au facut niciodata bine, nimanui. Dar, pe langa evaluarile de care ai parte la serviciu, incearca sa-ti faci si tu propria evaluare: faci ceea ce ti-ai dorit sa faci? Exista vreun proiect de care ai dori sa te ocupi, dar nu stii cum sa faci pentru ca acesta sa-ti fie incredintat? Ai vrea sa ajungi intr-o pozitie anume?
Cel mai important este sa stii sa-ti trasezi prioritatile. Odata ce acestea sunt foarte clare, poti porni "la atac" exact asa cum procedezi pentru orice proiect pe care il ai de facut. Ia in calcul toate posibilitatile, estimeaza riscurile (ce se intampla daca dai gres?) si evalueaza "investitia" (in cazul de fata, aceasta s-ar putea concretiza in ore suplimentare de munca, asumarea unor sarcini in plus si asa mai departe).
La sfarsit, incearca sa-ti dai seama daca ai facut un calcul realist. Daca nu, nu renunta, ci incearca sa schimbi datele problemei: nu cumva ar trebui sa faci pasi mai mici, de exemplu? "Orice calatorie incepe cu primul pas", spune un proverb chinezesc. Gandeste-te din aceasta perspectiva si poate ca momentul cand vei obtine propria medalie de aur este mai aproape decat crezi.