Care a fost prima experiență în publicitate și cum a început cariera ta?
Cariera mea a început dramatic: mult plâns, nu înțelegeam mai nimic, nu era timp de explicații, totul trebuia să se întâmple “acum”, așa că am recurs la mobilizare totală.
Pasul 1 – schimbarea numărului de telefon = renunțare totală la stilul de viață anterior, pasul 2 - overtime la birou ca să învăț cât mai mult, pasul 3 – prima mea prezentare, cea a unui proiect de beauty, primul meu client - COTY, primele felicitări. În acel moment, am știut ce vreau să fac toată viața!
Ce carieră îți doreai să urmezi în studenție sau în liceu? Ți-ai îndeplinit visul?
Visam la design industrial. Dar nu, nu era ACEL vis al meu, pentru că acum simt că sunt unde trebuie să fiu și iubesc ceea ce fac.
Care au fost cele mai mari provocări din cariera ta?
Prima provocare nu se uită niciodată: “Liberty Parade” în București! Înarmați cu entuziasm și pasiune, o mână de oameni tineri și frumoși am reușit cumva să trecem peste obstacole incredibile și să ducem la capăt poate primul mare eveniment de stradă din România.
Până și ploaia a ținut cu noi, iar frumosul curcubeu de după a fost pentru noi luminița de care ne-am agățat cu toții și care ne-a călăuzit până la capăt - cel puțin așa arată totul prin ochișorii unui mic Account Executive! Acum pot spune că fiecare zi este o provocare, în fiecare dimineață urc într-un carusel și, ce-i drept, uneori, uit să mai cobor pe înserat.
Ce lecții importante ai învățat în urma lor?
Echipa = oamenii dragi cu care împarți și bune, și rele. Oameni pe care îi păstrezi, valorizezi și îi respecți. Devin ai tăi, tu devii a lor și doar împreună puteți face aproape orice. Cum zice o clientă dragă nouă, împreună “mai putem face o minune”.
Care sunt valorile unui lider adevărat, din punctul tău de vedere?
Inspiră și energizează oamenii, comunică, ascultă și oferă susținere. Și, mai ales, nu uită să fie om.
Ce ai schimba la piața de publicitate din România?
De departe, cea mai grea întrebare! Aș schimba multe, dar, cum primul pas e întotdeauna cel mai greu, propun momentan un singur lucru – să respectăm munca fiecăruia. Un pic mai mult!
Care este astăzi rolul unui Account în agenție? Cum s-a schimbat rolul tău de-a lungul anilor?
Dacă ieri îmi doream să fur cât mai multă meserie, pândeam fiecare om care-mi ieșea în cale, de la care aveam ceva de învățat, ei bine, azi îmi doresc să am o echipă unită și clienți mulțumiți și liniștiți că sunt parte din echipa noastră. Da, rolul meu de-a lungul anilor s-a schimbat radical, am crescut.
Care sunt pasiunile tale?
Designul interior și tenisul de câmp.
Cât timp liber mai are un Account Director și cum îl fructifici?
Lucrurile rare sunt și cele mai valoroase, așa că timpul meu liber, puțin sau mult, îl dedic familiei. Și, poate, undeva în noapte, îmi rămân ceva clipe și pentru mine.
Cum îți place să petreci timpul cu familia?
Cum, de obicei, mami “vine cu noapte” acasă și, ceva mai rar, “cu soare”, ne bucurăm cât putem de finalul de săptămână. Că este munte, că este mare, că dormim mai mult dimineața sau că ieșim la un film, că mâncăm ceva bun în oraș sau că jucăm un baschet dimineața devreme, sunt cu adevărat momentele noastre prețioase!
Povestește-ne despre băiețeii tăi. Ce talente au și ce îți dorești pentru viitorul lor?
Ca orice mamă de băieți, exagerată, îmi văd copiii plini de talente. Dar tot ce-mi doresc pentru ei e să se bucure de o copilărie frumoasă, de o tinerețe spumoasă, iar, adulți fiind, să ajungă să facă ce își doresc ei mai mult, să își iubească meseria. Încercăm să fim părinții de care au ei nevoie. Băiatul cel mare, David, este foarte sensibil, dar puternic și echilibrat în același timp, pe când cel mic, Luca, este complet diferit – energie vie, un adevărat performer!
Care sunt cele mai mari valori pe care vrei sa le dobândească?
Să fie oameni e suficient.
Interviu Corina Tudor - Account Director Publicis România: „Rolul meu de-a lungul anilor s-a schimbat radical, am crescut.”
Una dintre femeile care reușesc să îmbine cu succes viața profesională și viața de familie. Account Director la Publicis România de 15 ani, Corina Tudor vede în continuare fiecare zi ca pe o provocare pe care abia așteaptă să o depășească.