Scapa de colega stresanta!

Vine la tine in birou din ora in ora, iti da "buzz" pe Messenger imediat ce te vede on-line, se autoinvita alaturi de tine la masa si iti telefoneaza des.

Vine la tine in birou din ora in ora, iti da “buzz” pe Messenger imediat ce te vede on-line, se autoinvita alaturi de tine la masa si iti telefoneaza des. De regula, vorbeste tare, mult si gesticuleaza larg. Totodeauna are un motiv de vizita, unul legat de serviciu, dar vesnic ajunge sa-ti povesteasca despre copii, gradinita, taxe, divort, cluburi sau despre iubiri neimplinite.

Ei, acum ai recunoscut-o? Este colega ta, de la alt departament, cea care te streseaza zilnic. E draguta, amabila, chiar politicoasa, spune mereu “iarta-ma ca te deranjez, te tin un minut”, dar sta 20, iar tu nu stii cum sa scapi de ea. Sa o repezi nu poti, ca s-ar supara, sa-i spui sa plece parca suna nepoliticos…

Gandeste-te la tine!


Specialistii in resurse umane spun insa ca, in astfel de situatii, trebuie sa te gandesti mai ales la tine. Daca nu o vei face, categoric vei avea de pierdut.
Timpul tau este pretios, si asta trebuie sa inteleaga si colega cu pricina. Daca nu vei termina proiectul la termenul stabilit, tu vei avea de pierdut, nu colega!
De aceea, prima conditie pentru a scapa de “hoata de timp” este sa intelegi ca trebuie sa clarifici cu ea situatia, chiar daca iti vine greu sa o faci. In fond, daca nu pui piciorul in prag, situatia se va repeta, tu vei fi in continuare stresata si, la nervi, s-ar putea sa-ti iesi din fire si sa reactionezi urat, chiar cum nu ti-ai fi dorit. Asa ca, hotaraste-te! E timpul sa iei o decizie in privinta colegei! In fond, daca nu-i spui ca te deranjeaza, s-ar putea ca ea nici sa nu realizeze cat de mult te streseaza.

Asuma-ti riscul


Stiu. Te gandesti ca s-ar putea supara si ca ai putea pierde o prietena de la serviciu.
Dar ia gandeste-te putin: chiar ti-e prietena, sau e o simpla colega? Pentru ca, daca este intr-adevar o amica de suflet, atunci ai toate motivele sa-i spui, fie verde-n fata, fie mai pe ocolite, ca ai treaba si ca vrei sa fii lasata in pace, macar o vreme, cat iti termini proiectul la care ai dead-line. Daca se supara si se simte jignita, categoric, nu ai pierdut o prietena, ci doar o simpla colega. Iar colege mai ai, daca te uiti bine in jur, cu zecile!

Gluma te salveaza


In cazul in care, din diverse motive (de pilda din politete ori din cauza functiei colegei stresante) nu poti pronunta cuvinte precum “am treaba”, “ma grabesc”, “n-am timp acum” si doar zambesti si dai aprobatoare din cap, dar cu gandul la altceva, este vremea sa schimbi tactica. Nu e musai sa te uiti la ceas sau la usa, dar poti sa glumesti.
“Scopul si durata vizitei, doamna?” sau “Spune repede-repede, ca vreau sa stiu tot, dar in doar doua minute” sunt propozitii prin care ai putea sa-ti castigi timpul.

Mergi tu la ea!


O alta metoda, spune Mihaela Scarlat, consultant al companiei Advice Human Resources, este sa o rogi sa revina in cinci minute, motivand ca ai de dat urgent un telefon. “Ulterior, mergi tu la ea in birou si afla care era scopul vizitei. Acum tu esti persoana care decide cand e momentul sa plece”, spune Mihaela Scarlat.

Verde-n fata


Daca niciuna dintre metode nu merge, n-ai incotro si trebuie sa abordezi tonul de care te-ai ferit atat. Spune-i colegei, pur si simplu, ca n-ai timp si ca vrei sa te incadrezi in termenul stabilit.
Insista pe faptul ca iti face placere sa stati de vorba si ca vrei sa discutati mai multe, “ca intre fete”, chiar la o cafea, insa cand veti lua in acelasi timp o pauza, nu numai ea!