Citesc in aceste zile "Convorbiri cu Octavian Paler" si am ajuns la insemnarile de la sfarsitul lui 2006, cand se intreba, printre altele, daca acel Craciun al lui 2006, va fi ultimul pentru el. Trista stare de lucruri (poate) sa iti petreci sfarsitul unui an nu facandu-ti planuri pentru viitor, ci intrebandu-te cat viitor mai incape in prezentul tau.
Cate dintre noi au asemenea ganduri la sfarsit de an? Probabil nu este deloc in spiritul Sarbatorilor care vor urma sa ai asemenea ganduri negative, dar n-ar fi bine sa realizam ca AVEM un viitor si cateodata il lasam "in plata Domnului"? N-ar fi bine sa stim ce VREM de la acel viitor al nostru, de la noi si sa pasim in noul an cu un plan bine definit atat pentru viata personala, cat si pentru cea profesionala?
Discutam zilele trecute cu un bun prieten si printre altele i-am spus ca, din experienta mea in coaching personal, cea mai grea intrebare este "cine sunt eu cu adevarat si ce vreau sa devin?" si nu-i venea sa creada! La prima vedere este o intrebare a naibii de usoara, insa raspunsul e greu de gasit.