Patronii sunt tot mai precauţi cu angajările

Ultimul studiu al companiei de recrutare Manpower, referitor la perspectivele angajării de forţa de muncă, relevă că, pentru urmatoarele trei luni, angajatorii previzioneaza o activitate echilibrata pe piata muncii.

Ultimul studiu al companiei de recrutare Manpower, referitor la perspectivele angajării de forţă de muncă, relevă că, pentru urmatoarele trei luni, angajatorii previzionează o activitate echilibrată pe piaţa muncii.

Candidaţii la un job au posibilitatea de a-l găsi trimestrul viitor: s-au raportat intenţii de angajare pozitive în cinci din zece sectoare de activitate. Potrivit studiului, cele mai multe joburi se vor găsi în domenii ca industria prelucrătoare, finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde angajatorii manifestă un optimism prudent.

Câteva oportunităţi sunt aşteptate şi în sectorul energie electrică, gaze şi apă. La polul opus se află sectoare ca administraţie publică şi servicii sociale, construcţii, transport, depozitare şi comunicaţii.


 Cei mai optimişti angajatori sunt în Vestul ţarii. În Centru, Sud-Vest si Sud, se anticipează un ritm lent al angajarilor, în timp ce în Nord-Vest, Sud-Est şi Nord-Est, se poate vorbi despre un pesimism al patronilor.
 

Piata muncii, tot incerta

 
Conform datelor studiului, angajatorii transmit semnale mixte. 21% dintre ei planifică să facă angajari în urmatorul trimestru, alţi 21% anticipează reduceri de personal, în timp ce 56% susţin ca-şi vor păstra actualul număr de angajaţi.

 "Pentru cei care sunt în cautarea unui loc de munca, acest mediu este destul de incert. Este evident ca angajatorii sunt din ce în ce mai precauti când îsi planifica angajarile viitoare. Astfel, înainte de a-si asuma o crestere de personal, prefera sa primeasca semnale clare de crestere a comenzilor si abia apoi sa confirme noile angajari”, spune Camelia Stanculescu, general manager al Manpower România.

 


 Datele mixte obtinute în urma studiului, apreciază Oana Mosoiu, senior trainer al Ascent Group, se justifică în contextul actual: "Deşi semnalul internaţional al ieşirii din recesiune a fost dat, cel puţin la nivel afirmativ, în mod clar piaţa muncii este foarte contextualizată de factorii economici, politici şi sociali interni”. Specialista subliniază că neclaritatea măsurilor adoptate de guvern pentru sprijinirea mediului economic şi a pieţei muncii, continuarea împrumuturilor de la FMI, lipsa de activism pentru revenirea din recesiune, măsurile lipsite de autenticitate şi consistenţa generează o stare de expectativă în rândul angajatorilor.

 "Dacă sunt comenzi şi începe maşinăria să funcţioneze, vor angaja. Dacă situaţia rămâne la fel, vor sta pe loc sau vor renunţa din nou la personal pentru a tăia costuri.

Semnalele nesigure determină mereu expectativă şi nu încurajează acţiuni ferme, clare, direcţionate”, explica Oana Mosoiu.  
 

Optimism european

 
În Europa, comparaţiile cu anul trecut sunt favorabile, arătând o îmbunătăţire a situaţiei pe piaţa muncii. Cele mai puternice intenţii de angajare sunt raportate în Elveţia, Norvegia si Polonia.

"Remarcăm o revenire în forţa la nivel global pe piaţa forţei de muncă, cu o cerere importantă de oameni calificaţi in multe din economiile emergente. Angajatorii de pe multe pieţe continuă să aibă dificultăţi din cauza fluctuaţiilor de cerere a produselor şi serviciilor oferite, ceea ce face ca nevoia de personal să fie dificil de anticipat. Piaţa europeană a muncii nu şi-a turat incă toate motoarele, din cauză, in mare parte, a incertitudinilor din Grecia si Italia.

Dar se pot remarca îmbunătaţiri importante la nivelul întregii regiuni in sectorul finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde previziunile faţă de acum un an s-au îmbunătăţit în 15 ţări, cu creşteri remarcabile în Elveţia, Germania şi Norvegia”, a declarat Jeffrey A. Joerres, preşedinte si CEO al Manpower Inc.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ciulei Roxana pe 2 Iun 2012, 22:50
    imi doresc un loc de munca urgent

    promotii...daca se poate

    1
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod