Curajul de a-ti dori mai mult

Candva, parea sa fie job-ul visurilor tale. De fapt, asa a si fost o lunga perioada de timp. Erai multumita din punct de vedere al sistemului de recompense si beneficii, faceai fata provocarilor...

Candva, parea sa fie job-ul visurilor tale. De fapt, asa a si fost o lunga perioada de timp. Erai multumita din punct de vedere al sistemului de recompense si beneficii, faceai fata provocarilor cu succes, iar colegii erau, in multe privinte, asemanatori tie. Suna idealist? Asa se prezenta situatia candva... Timpul a trecut insa, iar acum ai sentimentul ca nu-ti mai gasesti locul acolo.

Motivele sunt dintre cele mai diverse. Simti ca ti-ai atins potentialul maxim (prin urmare, nu se mai poate vorbi despre vreo provocare), politica firmei s-a schimbat si noile reglemenetari nu se mai potrivesc personalitatii tale, din varii pricini relatiile tale cu sefii si /sau colegii s-au deteriorat... Cum spuneam, cauzele fiind numeroase nu ne-am propus sa le analizam acum.

Cel mai important aspect este ceea ce vei face in continuare; cu alte cuvinte, este momentul sa treci la actiune. Nu are rost sa amani sau sa tergiversezi lucrurile; prelungirea acestei situatii nu-ti poate aduce decat deservicii pe plan profesional si nu numai.



Cateodata (si paradoxal), cu toate ca am acumulat multe nemultumiri la locul de munca, ezitam de multe ori sa incepem sa ne cautam altceva. Teama de schimbare isi poate spune cuvantul si atunci cand este vorba despre cei mai curajosi. Perspectiva de a reincepe cautarile, de a merge la interviuri, apoi - daca acestea vor fi incununate de succes - de a te adapta cu un nou loc de munca, alti sefi, alte cerinte, alti colegi...

Numai cand incerci sa-ti imaginezi simti ca te cuprinde ameteala si, imediat, ajungi la concluzia ca, la urma-urmelor, nici serviciul pe care il ai acum nu este atat de rau. Sa fim seriosi: nu peste multa vreme vei simti (a cata oara?) ca te infurii, ca nu mai ai chef sa te ocupi de nimic si iti spui cu naduf ca "oriunde ar fi mai bine".

Ce-ar fi sa te linistesti si sa incerci sa abordezi lucrurile constructiv? Scrie pe hartie toate motivele care te au determinat sa-ti schimbi locul de munca si, daca este vorba despre o serie de sarcini care nu iti plac, detaliaza acest aspect.
Nu de alta, dar este un lucru pe care e bine sa-l ai in vedere atunci cand iti vei cauta alt serviciu. In caz contrar, este foarte posibil sa pici din lac in put.

In continuare, gandeste-te cum ar trebui sa fie slujba visurilor tale. Aceea pe care o doresti cu adevarat, care a constituit "motorul" tau cand te-ai inscris la admiterea la facultate, de exemplu. Bineinteles, nu-ti poate garanta nimeni ca o vei gasi. Dar cel putin, probabil ca de data aceasta vei incerca sa-ti gasesti un serviciu care sa se apropie cat mai mult posibil de ceea ce ai visat.

"Luni nici iarba nu creste"...


... Spune o vorba din batrani si, dincolo de zambetul inerent, trebuie sa recunoastem ca este adevarata. Luni, parca ai mai putin chef ca oricand sa te apuci de lucru, sa participi la sedinte sau sa derulezi negocieri. Si te-ai decis, din nou, sa actionezi.

Ei bine, ar trebui sa nu amani, pentru ca starea aceasta de lehamite nu va dura prea mult; in zilele urmatoare vei intra din nou in rutina si momentul psihologic va fi trecut.
Iar pana lunea viitoare, nu se stie daca va mai aparea... si uite asa, ai pierdut inca o saptamana pretioasa. In definitiv, viata este prea scurta pentru a ti-o face si mai grea la un serviciu care nu-ti place si unde nu te mai regasesti.

Gasirea motivatiei si stabilirea prioritatilor


A avea un serviciu care iti place iti poate colora si imbogati viata asa cum nici nu-ti poti imagina in acest moment. Vei fi mai putin nervoasa, stresul nu va mai fi omniprezent in viata ta si, per ansamblu, te vei simti mult mai bine. Multumirea din mediul profesional isi va face, treptat, loc si in celelalte aspecte ale vietii tale. Acest gand ar trebui sa-ti dea imboldul necesar.

Pe de alta parte, daca vrei sa pleci din motive de ordin financiar, gandeste-te cat de multe lucruri ai putea face cu un salariu mai mare. Vizualizeaza momentul cand iti vei putea permite ceea ce, acum, reprezinta in cel mai bun caz o extravaganta. Asa incat, chiar daca perspectiva te deprima, incepe cautarile chiar din acest moment.
E greu pana pornesti, doar... dupa aceea, nu te vei mai putea opri decat in momentul cand te vei vedea instalata la noul tau loc de munca, poate cel pe care ti l-ai dorit.

In continuare, ar trebui sa stabilesti (tot in scris, ca e cel mai indicat) care iti sunt prioritatile pe termen cel putin mediu. Altfel spus, ce te intereseaza cel mai mult? Salariul? Beneficiile conexe (masina, telefon, laptop etc)? Provocarile profesionale? Relatia cu sefii si colegii? Mediul de lucru? Luat in parte, fiecare dintre aceste criterii este important; tocmai de aceea ar trebui sa ai foarte clar stabilit ce anume conteaza cel mai mult pentru tine.