Oricat de bune am fi ca manageri in echipele noastre, nu putem sa ii multumim pe toti si bineinteles ca nu exista o echipa perfecta, nicaieri in lumea aceasta. Asa ca tensiuni vor exista, oricat de aproape de perfectiune ne-am situa noi.
Si totusi, de ce se nasc tensiunile in echipa? Sunt mai multe motive, printre care:
Avansarea unuia dintre colegi. In acest caz, pot aparea rumori de genul: "Chiar a meritat sau este preferatul sefei?", "Sunt mai vechi decat el, si totusi...", Meritam eu mai mult decat el".
Incarcatura diferita a job-urilor. Exista persoane care chiar muncesc mai mult decat altii si exista persoane care doar par ca muncesc. De regula, acestea din urma sunt si cele mai nemultumite... Sau exista situatii in care cineva primeste mai multe proiecte decat ceilalti si se bucura sau altii, din contra, stau imbufnati tot timpul, intrebandu-se "De ce numai eu?".
Pozitia fizica in birou poate duce la tensiuni si nemultumiri.
Statul peste program este un motiv de nemultumire. De ce unii trebuie sa stea si altii nu? De ce eu stau mai mult decat ceilalti? De ce se nimereste ca numai eu sa lucrez de sarbatori?
Citind randurile de mai sus, cu siguranta v-au mai trecut prin minte numeroase alte situatii in care apar tensiuni in randul subordonatilor vostri. Bine! Ce e de facut?
Pentru a putea face fata unor astfel de tensiuni si, mai mult decat atat, pentru a le aplana, aveti nevoie, in acel moment, de existenta unei relatii interumane foarte solide, construita in interiorul echipei. Daca sunteti la inceput, singura modalitate de a detensiona situatia este sa impuneti respect macar datorita functiei pe care o detineti si sa tratati lucrurile extrem de obiectiv si de corect.
Asadar, vorbeam despre relatii interumane. Ele sunt deosebit de importante in viata personala si profesionala a fiecaruia. Rezultatele noastre, pana la urma, depind de relatiile care se nasc si cresc, de-a lungul timpului, cu cei din jur.
Ce inseamna relatii umane de calitate?
Inseamna, in primul rand, respect. Daca ceilalti simt ca le dati valoare, veti fi tratata cu respect, la randul vostru. Trebuie sa manifestam respect fata de semenii nostri, chiar inainte ca acestia sa-l castige, deoarece toti sunt fiinte umane si este bine sa plecam de la premisa "Ne respectam" si nu de la ideea "Trebuie sa-mi castige respectul si dupa aceea mai vedem noi!".
Mai inseamna si incredere. Incredere reciproca. Daca nu le aratati ca aveti incredere in ei, ca stiti ca pot duce la bun sfarsit misiunile pe care le au de indeplinit, doar cu o mica indrumare din partea voastra, se vor simti frustrati, slabi, inutili, neperformanti. Pe de alta parte, veti castiga increderea lor, daca veti face intotdeauna, dar intotdeauna, exact ceea ce spuneti ca veti face. Propovaduiala ieftina, bazata pe principii stralucitoare, dar fara esenta, nu va va apropia niciodata de ei si isi vor pierde increderea in voi, daca cumva au avut-o vreodata.
Reciprocitatea este la fel de importanta. Daca doar cereti si nu oferiti, veti sfarsi prin a ramane singura. Adica manager peste o echipa care aproape va uraste. Reciprocitatea este valabila de la proiectele cele mai importante pana la o simpla cafea. Tot aici mai intra si experientele traite impreuna. Fiti o echipa atat la serviciu, cat si in afara acestuia. Teambuilding-urile sa fie teambuilding-uri, iar iesirile la bere, exact ce inseamna: bem bere impreuna si ne distram!
Poate, la prima vedere, nu am dat solutii pentru cum ar rezolva o femeie tensiunile in echipa sa, dar nu exista retete. Exista insa relatii bazate pe respect, incredere si reciprocitate, exista manageri care isi asculta subalternii in adevaratul sens al cuvantului, exista manageri care rasplatesc succesele in mod corect.
Ei bine, acestia stiu cum sa rezolve un conflict in echipa lor. De ce? Pentru ca isi cunosc foarte bine oamenii, stiu ce-i motiveaza, stiu sa fie corecti de fiecare data si, chiar daca nu toata lumea va fi mereu multumita, macar cu totii vor sti ca cea mai buna decizie a fost luata. Si asta pentru ca acel manager face asta de fiecare data. Si nu pentru ca este un manager bun, ci pentru ca este un lider adevarat pentru echipa sa!