O asigurare de viaţă îţi poate oferi stabilitate financiară pentru tine şi familie, dar mai ales sprijin pentru a depăşi cu bine momentele sensibile din viaţa ta. Totuşi, românii nu sunt încă foarte familiarizaţi cu asigurările de viaţă şi sunt puţini cei care înţeleg beneficiile unui produs de acest gen.
Cei mai mulţi preferă să nu se gândească la încheierea unei asigurări de viaţă, tocmai pentru că evită să ia în calcul apariţia unor evenimente neprevăzute în viaţa lor. De multe ori însă şocul financiar al unui accident sau al unei îmbolnăviri poate fi atenuat cu ajutorul indemnizaţiei primite în urma unei astfel de sigurări de viaţă, ferindu-i astfel pe cei dragi de griji suplimentare.
"Dacă anii trecuţi vorbeam despre lipsa banilor - bugetele personale mici fiind cele care îi impiedicau pe români să-şi încheie asigurări de viaţă -, astăzi cea mai mare problemă este cea dată de percepţie, dar şi de educaţie în privinţa asigurărilor în general, dar şi a asigurărilor de viaţă în particular. Trebuie să le explicăm mai clar clienţilor noştri că o asigurare de viaţă nu reprezintă doar un gest altruist pe care îl faci faţă de familia ta, ci, prin componenta investiţională, precum şi prin alte clauze, o asigurare de viaţă reprezintă o plasă de siguranţă în primul rând pentru asigurat", spune Ovidiu Racoveanu, Director Asigurări de Viaţă, Generali Romania.
Dacă vrei să-ţi închei o asigurare de viaţă este foarte important să ştii ce clauze să alegi şi mai ales ce aigurare ţi se potriveşte cel mai bine.
1. Asigurare de viaţă cu clauză de afecţiuni. Acoperă o parte din costurile tratamentului în cazul anumitor boli incluse de asiguratori în acestă clauză. În ultima vreme, au fost lansate pe piaţă astfel de asigurări cu clauză de afecţiuni graveoferite fără costuri suplimentare. Sunt avute în vedere boli precum diverse tipuri de cancer cu incidenţă din ce în ce mai mare (cancer de col uterin, cancer de sân, cancer ovarian la femei sau cancer de prostată şi infertilitate la bărbaţi). Aceste asigurări de viaţă sunt potrivite persoanelor tinere, cu familie, care vor să-i protejeze pe cei dragi în cazul unei diagnosticări cu o boală gravă şi care se preocupă permanent de sănătatea lor. Banii primiţi în urma unei astfel de clauze pot fi folosiţi pentru investigaţii, tratamente de orice fel, regim alimentar, intervenţii chirurgicale, iar, în general, asiguratul nu trebuie să aducă dovezi (facturi, chitanţe) ale folosirii banilor.
2. Asigurare de viaţă şi accidente. Accidente se pot întampla oricui şi oricând, astfel că aceste asigurări oferă protecţie financiară împotriva urmărilor unor evenimente neprevăzute neplăcute. Indemnizaţia contribuie la costurile spitalizării, ale convalescenţei, ale tratamentului fracturilor din accident, arsurilor din accident, intervenţiilor chirurgicale din accidente şi altor tratamente. În general, asiguratul primeşte suma de bani şi nu spitalul. Această asigurare de viaţă este potivită celor care iau în calcul riscurile ce pot apărea zi de zi şi mai ales celor cărora le place să trăiască periculos.
3. Asigurare de viaţă cu componentă de economisire. Această asiguarea oferă protecţie în cazul unor evenimente neprevăzute, dar şi posibilitatea de economisire, iar tu poţi alege momentul în care te vei bucura de câştig. Astfel, poţi intra în posesia sumei asigurate, plus participarea la câştig, fie la sfârşitul contractului, fie în cazul producerii riscului asigurat în perioada acestuia. Astfel, poţi beneficia de avantajele unei asigurări de viaţă, dar poţi economisi şi ceva bani, având un venit suplimentar pentru bătrâneţe. Acestă asigurare este potrivită pentru persoanele care gândesc pe termen lung şi care vor să-şi asigure şi bătrâneţea.
4. Asigurarea de viaţă cu componentă de investiţie. Este potrivită pentru cei tineri, care gândesc în perspectivă şi care înţeleg că timpul însemnă bani şi vor să-şi asigure viitorul, dar şi să investească. Astfel ei au posibilitate plasării banilor în fonduri de investiţii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, iar câştigul variază în funcţie de gradul de risc şi de profitabilitatea dorită.
5. Asigurarea de viaţă pentru copii. Este ca un plan de economisire care îţi permite să-i asiguri copilului tău independenţa financiară de la o anumită vârstă. Aceasta este o asigurare de viaţă potrivită pentru familişti şi mai ales pentru cei preocupaţi de viitorul copiilor lor.
Acestea sunt doar câteva tipuri de asigurări, pentru a-ţi face o idee despre opţiunile pe care le ai. La fiecare asigurare de viaţă pe care vrei să o închei poţi negocia cu asiguratorul diverse clauze care se potrivesc cu nevoile tale.
Cum alegi asigurarea de viaţă potrivită: 5 clauze pentru care poţi opta!
O asigurare de viaţă îţi poate oferi stabilitate financiară pentru tine şi familie, dar mai ales sprijin pentru a depăşi cu bine momentele sensibile din viaţa ta. Totuşi, românii nu sunt încă foarte familiarizaţi cu asigurările de viaţă şi sunt puţini cei care înţeleg beneficiile unui produs de acest gen.