Povestea lui Samuel începe trist, însă, peste ani, atunci când situația i-a permis, a știut că e de datoria lui morală să revină în zonele defavorizate ale României, țara în care s-a născut, dar să le viziteze și pe cele din alte zone ale lumii, pentru a oferi copiilor aceeași bucurie, pe care el a trăit-o abia la vârsta de 6 ani: o pereche de cizme, care să-i ajute, în primul rând, să ajungă la școală. Pentru că așa cum avea să afirme mai târziu, a fost conștient de la bun început că nu încălțările vor rezolva problema sărăciei în care sunt prinși acești copiii, ci faptul că ajung la școală și primesc o educație.
Dacă nu ați auzit de Samuel Bistrian până acum, e important de spus că el s-a născut într-o familie săracă și numeroasă, în urmă cu 37 de ani, în satul Benești, din județul Arad, în care trăiesc doar 99 de locuitori. Pe când avea 8 ani, părinții lui au decis că e timpul să ofere o viață mai bună celor 11 copiii pe care îi au și astfel au luat calea Americii. Iar când Samuel a ajuns să lucreze ca manager de departament într-o companie din industria fashion a știut că e timpul să ofere ceva înapoi celor rămași acasă, în România, dar și celor care se zbat să supraviețuiască, în alte zone ale Globului.
Așa a pus bazele companiei Roma Boots, care oferă acestor copii un simbol mic, dar de mare însemnătate, o speranță că sunt șanse spre o cale mai ușoară în viață: o pereche de cizme de cauciuc. Dacă vi se pare puțin lucru, haideți să ne gândim la impactul pe care o pereche de cizme îl are în sufletul unui copil care e nevoit să treacă peste anotimpurile din an, aproape desculț, indiferent de drumurile pe care trebuie să le facă. Sau cum „rușinea” de a fi văzut desculț la școală, o determină pe mama acestuia să îl țină acasă, refuzându-i astfel șansa la educație.
Americanii au înțeles rapid care e misiunea lui Samuel și de ce anume munca lui e importanta pentru umanitate și l-au susținut, iar Roma Boots a ajuns să doneze, în cei 9 ani de activitate a firmei, cizme de ploaie, în valoare de peste 2 milioane de dolari, în 28 de țări din Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord și America Centrală.
În România, povestea lui Samuel Bistrian va putea fi văzută, într-un documentar ce va fi difuzat , în premieră, la Kanal D, în toamna acestui an.
Samuel, care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la părinții tăi?
Sunt atât de multe, dar cele pe care le-au repetat mereu și pe care și le-au însușit și ei sunt: Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe oameni. Ajută-i pe nevoiași și fii un om bun.
Familia ta a emigrat în SUA, când tu aveai 8 ani, pentru o viață mai bună. Iar când ai ajuns la maturitate, ai simțit nevoia să faci ceva care să îi ajute pe cei mai puțin norocoși decât tine. Așa a apărut proiectul Roma Boots, cu care ai călătorit în toată lumea, în țările defavorizate, pentru a ajuta. Povestește-ne puțin despre toată această aventură.
Chiar și într-un sat mic, cum e Benești, noi eram mult mai săraci decât majoritatea, însă eu nu am știut asta niciodată. Am descoperit asta, după ce am revenit în sat, ani mai târziu. Prin urmare, tot ce s-a întâmplat după plecarea din Benești a fost un progres pentru noi, în special faptul că am ajuns în America, unde știi că nu e ușor să ajungi, mai ales din România. Iar o asemenea oportunitate, pentru o familie numeroasă ca a noastră, a însemnat pentru noi o datorie morală să facem ceva. Mai mult decât atât, părinții mei spuneau mereu că Dumnezeu are un plan pentru familia noastră. Acest lucru m-a făcut să realizez, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop. Dar, bineînțeles că nu îți dai seama care e acest scop decât ani mai târziu.
Cum alegi țările în care mergi cu aceste acțiuni caritabile?
Avem parteneriate cu mari organizații cum sunt World Vision, Global Aid Network, Buckner International, etc., și ei ne spun unde e nevoia cea mai mare. Noi evaluăm informațiile primite de la ei și luăm o decizie, ulterior.
În România te-ai întors, prima dată, în 2001. Îți amintești care au fost primele tale impresii despre cum ai regăsit țara noastră, atunci?
A fost ca un vis. După o călătorie de aproape 24 de ore, în care nu am dormit deloc, am luat trenul din Budapesta către Cluj. Totul părea magic. Nu aveam stare deloc. Stăteam în picioare și admiram totul: de la frumusețea rurală, mirosul de primăvară până la cântecul păsărilor. În sfârșit găsisem un loc cu care mă simțeam atât de conectat... Mă minunam de tot ce vedeam și auzeam și niciodată nu o să pot uita acel sentiment, pe care încă îl am, de fiecare dată când ajung în România.
De ce a fost important pentru tine să încalți copii?
Așa cum am menționat anterior, pentru mine a fost o datorie morală. Prea mulți părăsesc România și uită de țara și oamenii pe care îi lasă în urmă. Mai mult decât atât, eu aveam 6 ani atunci când am primit prima mea pereche de cizme, pe care le purtase înainte unul din frații mei mai mari. Am știut cât de importante sunt încălțările potrivite pentru un copil, care trăiește într-un mediu rural sărac.
De ce doar copii și/sau nu adulți?
Donăm o mică parte și femeilor, însă majoritatea o constituie copiii, pentru că ei sunt cei mai vulnerabili.
De designul cizmelor cine se ocupă?
Eu mă ocup, în cea mai mare parte. Am avut șansa să lucrez în industria fashion, pentru o perioadă de timp și, mai mult decât de atât, mereu mi-a plăcut să fiu creativ.
Roma Boots donează 10% din profitul său pentru crearea de Centre de Educație, dedicate copiilor, în mediile defavorizate.
De la bun început am știut că doar donarea de cizme nu va rezolva problema sărăciei și că educația e singurul factor ce poate face asta. De asemenea, am știut că nu vom putea dona cărți și să încercăm să îi educăm, dacă cea mai mare nevoie a acestor copii sunt încălțările, ca să poată ajunge la școală. Așa că, am decis să donăm cizme și să alocăm 10% din vânzări pentru materialele școlare din unitățile de învățământ. Am ajutat astfel și la construcția unui Centru de Educație, în Guatemala și, mai recent, în România. E încă un proces în lucru, dar e un punct de start, pentru noi. Suntem încrezători că în următorii 5 ani vom putea vedea mai bine rezultatele acestui proiect educațional.
După 9 ani de la înființare, ce reprezintă Roma Boots, astăzi?
Iubire:
- Un om fără bani, dar cu dorința de a-i ajuta pe cei nevoiași, poate face diferența. Iar oameni din toate categoriile sociale se alătură acestui demers pornit din iubire.
Speranță și Inspirație:
- Pentru copii care trăiesc în sărăcie și care primesc încălțări, să simtă că și ei pot să facă diferența.
- Pentru cei care cumpără cizmele noastre, pentru că știu că și ei fac diferența.
- Pentru muncitorii din fabricile noastre, care sunt numai un zâmbet, pentru că știu că cizmele pe care ei le fac, fac diferența.
- Pentru toți cei care văd povestea noastră și se simt încurajați să facă și ei diferența.
Care ar fi cele 4 atribute de neclintit ale proiectului?
- Să oferi iubire/Filantropie.
- Să oferi speranță/Scop.
- Să oferi inspirație/Educație.
- Să perseverezi mereu.
Cu ce fel de provocări te confrunți, în prezent, cu Roma Boots?
Momentan, cea mai mare provocare pentru mine este să găsesc un echilibru între Roma Boots ca brand și Roma Foundation ca asociație caritabilă.
Care e următorul pas, cu acest proiect?
Să rămânem concentrați pe ceea ce facem, să ne dezvoltăm și, eventual, să găsim un partener care să se implice în Roma Boots, pentru ca eu să mă pot dedica mai mult Fundației și dezvoltării inițiativelor educaționale.
Într-o notă mai personală, care este cel mai mare vis al tău, în acest moment?
Să încurajez tinerii din România și din toată lumea să-și descopere adevărata identitate, scopul în viață, și să își atingă potențialul primit de la Dumnezeu.
Samuel, care crezi că e scopul pentru care ai venit pe această lume?
Să ofer speranță celor care și-au pierdut-o și să fiu vocea celor care nu pot vorbi pentru ei înșiși.
Foto: arhivă personală
Posteaza comentariu